Live

Hunor, despre discuția cu Orban: „Şi eu, şi el, am fost relaxaţi. Ştim că nu va trece moţiunea”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că moțiunea de cenzură depusă de Opoziție nu va trece și că acest lucru este cunoscut și de liderii Opoziției. O decizie oficială cu privire la modul în care vor vota parlamentarii UDMR joi va fi luată miercuri.

Foto: Agerpres

Sunt necesare 233 de voturi pentru a da jos Guvernul, iar cei care au semnat sunt 166. Să presupunem că mai sunt câţiva care nu au semnat, dar vor vota, însă oricum e o distanţă foarte mare până la 233. Am avut săptămâna trecută o discuţie cu liderii Opoziţiei şi au recunoscut şi ei că nu au nicio şansă de a dărâma Guvernul. Dacă noi am vota, ar fi 30 de voturi ale UDMR, însă tot nu am ajunge la majoritate”, a explicat Kelemen Hunor, într-un interviu pentru Adevărul.

Liderul UDMR a mai spus că a avut și marți o „discuție lungă, între patru ochi” cu omologul său de la PNL. „Azi am discutat, a fost o discuţie mult mai bună. Şi eu, şi el, am fost relaxaţi. Ştim că nu va trece moţiunea. E clar matematic şi politic. Vom contiunua şi discuţiile”, a mai spus Hunor.

Moţiunea de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!” a fost citită, luni, în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar votul este programat joi.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache declara vineri că cea mai mare parte a colegilor de la PSD vor pleca acasă miercuri, după şedinţa de vot final, dar apoi, la insistenţele jurnaliştilor a spus că va fi asigurat cvorumul de şedinţă la moţiune, o decizie finală pe acestă temă fiind aşteptată luni.

„Dacă tot au depus atât de târziu şi în bătaie de joc această moţiune, nici nu îşi doresc să treacă. În Birourile Permanente a venit azi doar un reprezentant al Opoziţiei. Dacă tratezi aşa şi demonstrezi că nu te interesează, e clar că nu îi doreşti să treacă. Să vedem dacă vor avea voturi măcar câte semnături, a declarat Iordache după şedinţa Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere.

Opoziţia a depus vineri, moţiunea de cenzură Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!, demersul fiind semnat de 163 de parlamentari. PNL, USR şi PMP afirmă, în document, că programul de guvernare ar trebui să se numească Programul de Guvernare după anul 2021...”, toate angajamentele fiind amânate după această dată.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri