Live

Hellvig: N-am reintrat în PNL pentru a-l concura pe Bolojan. Alegeri care se anunţau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriaşă

Data publicării:
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Fostul director al SRI Eduard Hellvig, care s-a reînscris marţi în PNL, precizează că el crede în preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan, considerând că este cel mai potrivit pentru „o resetare adevărată în familia liberală”, şi că nu doreşte să-l concureze pe acesta, transmite Agerpres.

„Revenirea mea în PNL a produs o sumă de reacţii rapide. Este o senzaţie aparte să simţi susţinerea foştilor colegi sau adversari, precum şi arsura unor vechi critici. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au transmis un mesaj, public sau nu, este foarte util să îmi pot calibra prestaţia şi în funcţie de aşteptări.

Şi, pentru că printre aceste reacţii au apărut şi câteva speculaţii legate de intenţiile mele de viitor, simt nevoia să aduc câteva precizări. Am reintrat în PNL a doua zi după alegerea lui Ilie Bolojan ca preşedinte interimar. Nu înainte şi în niciun caz cu scopul de a-l concura. Dimpotrivă, cred în Ilie Bolojan şi am vrut să ofer un semnal chiar şi prin această adeziune rapidă.

Îl cunosc de 17 ani şi avem o relaţie excelentă. Îl apreciez pentru calităţile sale de om serios, muncitor şi responsabil. Şi cred că el este cel mai potrivit pentru o resetare adevărată în familia liberală. Ilie Bolojan este un liberal cu proiect, un om tenace şi o persoană incomodă pentru aventurieri. Nu are darul de a seduce prin carismă, ci de a uni printr-o prestaţie personală solidă”, a scris Hellvig, miercuri, pe platforma X.

El subliniază că Ilie Bolojan şi PNL au doar trei zile pentru a convinge electoratul de faptul că liberalismul este o „linie mai mult decât necesară în orice configuraţie politică va rezulta duminică seară”.

„Liberalii au vocaţie europeană clară, dar şi o atitudine conservatoare pe multe dintre subiectele cu adevărat importante. Ceea ce nu e puţin lucru”, spune Hellvig.

El scrie şi despre candidaţii din turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„În primul tur al prezidenţialelor de anul acesta s-a rezolvat rapid. Măcar am rămas cu o carte splendidă. Pentru turul doi, liberalii s-au plasat fără rezervele tradiţionale de partea unuia dintre candidaţi. Fără negocieri. Pentru că nu ai ce să pretinzi pentru a susţine parcursul euro-atlantic al României. Acesta este ne-negociabil.

Opţiunea este evidentă şi exclude orice ezitare tranzacţională. Suntem din păcate în această situaţie. Pentru că preşedintele care va rezulta după turul doi va fi preşedintele nostru, al tuturor. Nu este simplu de imaginat, pentru niciun liberal, un preşedinte care contestă formula apei potabile în timp ce o pupă pe gură fără rezerve pe mamaşa ştirbă a tuturor dictaturilor. Nimic de negociat.

Liberalii au datoria de a-i reprezenta cu adevărat pe toţi conservatorii care au protestat acum trei zile faţă de lideri de partid insensibili. Să ofere o platformă cu orizont celor care cred în democraţie, în muncă şi în valorile tradiţionale autentice”, afirmă Hellvig.

Liberalul punctează şi că alegerile de duminică sunt decisive.

„Duminică, românii vor merge la urne pentru alegeri care nu se anunţau decisive, dar au devenit. O pondere importantă a partidelor democratice în Parlament ne va ţine la distanţă de un eventual şi nedorit accident pe 8 decembrie.

Alegeri care se anunţau de rutină s-au transformat în unele cu miză uriaşă - aceea de a oferi o plasă de siguranţă pentru o democraţie care merge pe sârmă. Acesta este contextul în care revin în PNL. Nu e deloc grozav, dar chiar acest lucru m-a motivat. Este faza în care echipa, clubul, mizele sunt realmente mai importante decât oricare dintre membri”, mai spune Hellvig.

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig a anunțat, marți, că a semnat adeziunea la Partidul Naţional Liberal. „Simt că este un moment complicat pentru întreaga democraţie românească şi că acum este nevoie ca liberalii să fie mai uniţi ca niciodată”, a afirmat acesta.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan, drespre relația cu PSD: „Sună prost să te înţelegi dimineaţă şi după-amiază să te înjuri vârtos în campania electorală”

The Guardian: „Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur la alegerile din România?”

Ilie Bolojan anunţă că nu va face majoritate cu AUR, dacă va deveni premier al României

Bolojan promite reducerea numărului de parlamentari la 300: Dacă PNL nu o susține, renunț la funcția de președinte

Partenerii noștri