Live

Guvernul nu are de gând să boicoteze Austria. Cărbunaru: „Există dezamăgire, însă răspunsul ține de diplomație și negociere”

Data actualizării: Data publicării:
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. Foto: Inquam Photos / George Calin

La nivelul Guvernului nu există nicio abordare care să vizeze un boicot sau un alt tip de acţiune în urma votului exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru. „Sigur, există dezamăgire, există o nemulţumire faţă de ceea ce este pe bună dreptate considerat a fi un lucru nedrept la adresa României. Răspunsul însă ţine de diplomaţie şi negociere”, a afirmat acesta.

"La nivelul Guvernului României nu există nicio intenţie, nicio abordare care să vizeze boicot sau un alt tip de acţiune în raport cu votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI. Ceea ce pot să vă asigur este că la nivelul Guvernului şi la nivelul ministerelor cu responsabilităţi în domeniu continuă toate demersurile instituţionale şi politice necesare pentru a obţine unanimitatea necesară pentru ca România în perioada următoare să obţină un vot favorabil aderării Spaţiul Schengen, iar acest lucru va deveni o realitate", a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Întrebat cum comentează anunţul vicepremierului Sorin Grindeanu privind mutarea unor conturi de la o bancă austriacă la CEC, Dan Cărbunaru a replicat că este vorba despre decizii punctuale, luate la nivelul unor instituţii.

"Nu voi comenta o decizie sau alta care este luată la nivelul unei instituţii componente. La nivelul Guvernului României pot să vă confirm că nu există o astfel de abordare, lucru confirmat altminteri oficial şi la nivelul şefului statului, preşedintele României, care chiar astăzi, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o la Bruxelles, a confirmat acest lucru. Sigur, există dezamăgire, există o nemulţumire faţă de ceea ce este pe bună dreptate considerat a fi un lucru nedrept la adresa României. Răspunsul însă ţine de diplomaţie şi negociere. (...) Nu comentez decizii care sunt luate la nivel punctual, dar elemente de armonizarea care pot să aibă loc pe parcursul acestei perioade, vă vor fi aduse la cunoştinţă pe măsură ce ele se întâmplă în realitate", a spus Cărbunaru, potrivit Agerpres.

El a subliniat că, din perspectiva apartenenţei la UE, România a beneficiat de zeci de miliarde de euro care "au contribuit la bunăstarea acestei ţări şi la ridicarea nivelului de trai al românilor". La acestea se adaugă aproape 10 miliarde de euro din PNRR pe care România le poate accesa în acest an, precum şi alte miliarde de euro din cadrul financiar multianual. Totodată, a făcut referire la cele 40 de miliarde de euro din fondurile de coeziune destinate României pentru perioada 2021-2027.

"Sunt, aşadar, finanţări importante pe care România le accesează şi care fac parte din pachetul mai larg de beneficii pe care ţara noastră le-a obţinut odată cu intrarea în UE la 1 ianuarie 2007. Desigur, aderarea la Spaţiul Schengen este un obiectiv important, ca şi aderarea la OCDE (...). Spun toate aceste lucruri pentru a cadra şi în timp, dar şi în ansamblu rolul pe care România îl joacă în acest context şi accesul la proiecte de bunăstare pe care le avem în derulare", a menţionat Cărbunaru.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că nu va exista un boicot din partea statului român la adresa Austriei. „Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi samd, vă spun foarte clar că nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme”, a spus Klaus Iohannis.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Austria atenționază refugiații sirieni să se pregătească de plecare. Câți oameni au primit notificări

Austria le oferă refugiaților sirieni câte 1.000 de euro pentru a se întoarce acasă

Liderul austriac de extremă dreaptă Herbert Kickl rămâne fără imunitate parlamentară și va fi anchetat

Partenerii noștri