Exclusiv George Simion: Nea Gigi mi-a spus tot, e iscoada perfectă. PSD-ul „frecventabil” e ca cel al lui Năstase și Dragnea, aceleași metehne
George Simion a vorbit joi seara, în exclusivitate la Digi24, despre scandalul voturilor „direcționate” de PSD către liderul AUR, pentru ca acesta să ajungă în turul II alături de Marcel Ciolacu. George Simion spune că nu are nevoie de ajutorul PSD pentru asta, deoarece oricum toate sondajele îl arată în turul II al alegerilor prezidențiale, dar se arată mai preocupat de reducerea decalajului între el și Marcel Ciolacu. Liderul AUR a criticat PSD în timpul discuției, spunând că este deranjat că „PSD-ul acesta nou, PSD-ul frecventabil, minte, face ceea ce a făcut întotdeauna PSD-ul. Are aceleași metehne, are aceeași strategi”. Simion a afirmat la Digi24 și că „nea Gigi” i-a spus tot ce a discutat cu Viorel Hrebenciuc, Rareș Bogdan, precum și cu alți politicieni pe care nu i-a numit, patronul FCSB fiind „iscoada perfectă pentru a capta niște informații de la adversarii politici”.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Invitat de jurnalista Digi24 Andreea Georgescu să comenteze acuzațiile venite dinspre PNL, care susține că președintele PSD își dorește să intre în turul doi al alegerilor pezidențiale cu George Simion, și că va direcționa o parte din voturile sale către liderul AUR, Simion a spus că nu are nevoie de aceste voturi, și nici de ajutorul „guzganului rozaliu”, cu trimitere la Viorel Hrebenciuc, cel care ar fi discutat cu Gigi Becali despre susținerea liderului AUR.
„Nea Gigi, mi-a zis tot, cum a vorbit cu Hrebenciuc, cum a vorbit cu Rareș Bogdan acum trei zile, și a mai vorbit cu câțiva... Nea Gigi este iscoada perfectă, din punctul meu de vedere, pentru a capta niște informații de la adversarii noștri politici”, a spus președintele AUR.
„Altceva mă deranjează rău pe mine... PSD-ul acesta nou, PSD-ul frecventabil, care minte, face ceea ce a făcut întotdeauna PSD-ul. Se deziceau acum două zile... „nu îl cunoaștem pe Hrebenciuc, este un biet pensionar”... Iată pozele! PSD-ul are aceleași metehne, are aceiași strategi. Nu suntem departe de PSD-ului Năstase, sau de PSD-ul lui Dragnea.
„Acuz public PSD-ul că minte”
Este același PSD cosmetizat, care are aceleași gânduri necurate, și se întinde la maxim, dacă nu chiar încalcă legile electorale, Constituția și face orice pentru a obține puterea absolută în statul român, pentru a controla inclusiv viața politică - ce ni s-a întâmplat nouă cu trei zile înainte de alegerile europarlamentare, ce i s-a întâmplat doamnei Șoșoacă. Eu vin acum de la Biroul Electoral Central, unde s-a dat o decizie - nu vom avea reprezentanți în secțiile din diaspora la alegerile prezidențiale”, a adăugat George Simion.
N-am nevoie de ajutor. Toate sondajele mă arată în turul al doilea.
„Lucrurile se întâmplă. Și acuz public PSD-ul că minte, că neagă această legătură cu Viorel Hrebenciuc, după cum și celălalt PSD-ist înscris în cursă, Mircea Geoană, neagă legăturile cu Vanghelie. Domnul Tudose, premierul lui Dragnea, deodată a fost spălat. Mie mi se pare că în acești ani am asistat la o operațiune de a face PSD-ul frecventabil, dar de fapt sunt exact aceeași oameni.
PSD-ul își dorește să mă eticheteze pe mine, să mă transforme într-un extremist prorus, și să mă ducă pe mine cumva în turul doi. Dacă aș avea nevoie de ajutor... N-am nevoie de ajutor. Toate sondajele - și sondajul USR-ului, și Sociopol, și cel al CURS, și INSCOP-ul ultim mă arată în turul doi. N-am nevoie de ajutor de la „guzganu rozaliu” și de voturile lui, pe care le dă cumva ca la manele, cum sunt ei învățați - fără număr, fără număr, fără număr”, a mai spus liderul AUR.
Discuția integrală o puteți urmări în materialul video.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News