Live

Exclusiv Geoană, despre prezența lui Ciucă la summitul NATO: L-am văzut pe acolo. Probabil că s-a autoinvitat la recepția de la Congres

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoană. Foto: Captură Digi24

Mircea Geaonă a spus joi seara, în exclusivitate la Digi24, că l-a văzut pe Nicolae Ciucă la summitul NATO și că a discutat puțin, „tangențial”, despre candidatura liderului PNL la prezidențiale, nu însă și despre a sa. „A participat la o recepție în Congres. Cred că nu este membru în delegația Adunării Parlamentare a NATO, probabil că s-a autoinvitat acolo”, a afirmat secretarul general al NATO.

Cosmin Prelipceanu, jurnalist Digi24: Cu Nicolae Ciucă v-ați întâlnit să vorbiți despre candidatura lui, despre candidatura dumneavoastră?

Mircea Geoană: L-am văzut la summitul NATO pe Nicolae Ciucă.

Cosmin Prelipceanu: Și ați vorbit despre candidaturi?

Mircea Geoană: Despre a dânsului, parcă un pic, tangențial. A participat la o recepție în Congres. Cred că nu este membru în delegația Adunării Parlamentare a NATO, probabil că s-a autoinvitat acolo.

Am discutat puțin cu el, da. Era și Vasile Dîncu, erau și câțiva politicieni de la USR. Delegația românească...

Cosmin Prelipceanu: Zvonurile care circulau la București sunau în felul următor – PNL ar fi interesat de o discuție cu Mircea Geoană, pentru o înțelegere pentru turul doi. Să se susțină reciproc în cazul în care unul dintre cei doi candidați ar ajunge în turul doi.

Mircea Geoană: Sunt prea vechi în sportul ăsta, și am prea multă experiență de viață ca să mai intru în jocuri din-astea. Sunt efectiv chestiuni care fac parte dintr-un sistem de a face politică, învechit.

Deci discuții despre nu știu ce susținere, nu.

Năsui l-a acuzat pe Iohannis că ar fi renunțat la invitația la dineul NATO din SUA și l-ar fi trimis pe Ciucă

Claudiu Năsui a afirmat în urmă cu o săptămână că președintele Klaus Iohannis a renunţat să fie prezent la dineul de la Casa Albă, unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO, şi l-a trimis pe Ciucă, iar acesta nu ar fi fost primit.

„Paginile de pe reţelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitaţi toţi şefii de state ai NATO. M-am uitat şi eu pe poze să-l caut pe preşedintele Iohannis. Nu e nicăieri. Toţi şefii de stat sunt prezenţi, mai puţin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat? Am investigat puţin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de ruşine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, aşa cum era normal să fie invitat un şef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă. L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmaşul său la Cotroceni şi că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite. Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitaţia la dineu era nominală pentru preşedinţi şi şefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu «stai să vezi că mi-a dat mie invitaţia, hai lasă-mă să intru şi eu»”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a respins afirmaţiile fostului ministru USR Claudiu Năsui.

„Fostul meu mai tânăr coleg sper să se maturizeze când vorbeşte despre astfel de subiecte. La un asemenea nivel invitaţiile nu sunt transmisibile, nu poţi să reprezinţi pe cineva dacă nu eşti în linia de nivel pentru un astfel de eveniment. Ca atare, nici nu s-a pus vreodată problema să se facă vreun astfel de transfer de invitaţie, deci este falsă, este incorectă abordarea”, a explicat Nicolae Ciucă la Digi24.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Deputatul PNL Alexandru Muraru: Crin Antonescu este o „propunere serioasă” de candidat la Președinția României

Nicușor Dan crede că președintele Iohannis n-ar trebui să demisioneze. „Suntem sub o încercare de destabilizare din partea Rusiei”

Iohannis spune că alegerile prezidențiale ar trebui organizate „destul de repede”. „Nu cred că o tergiversare ar ajuta la ceva”

Partenerii noștri