Live

Exclusiv Geoană: Am avut iluzia că odată intrați în NATO și UE ne vom înzdrăveni, o să fie mai puțină corupție. M-am înșelat

Data actualizării: Data publicării:
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană. Foto: Profimedia

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit vineri seara, în exclusivitate la emisiunea „LIVE” de la Digi24, moderată de jurnaliștii Alexandru Rotaru și Robert Kiss, despre actuala clasă politică și a declarat că „am ajuns la un punct terminus al modului în care am fost organizați politic”.

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Vorbiți în carte despre actuala clasă politică din România, spuneți: „Clasa politică actuală nu poate sau nu vrea să găsească soluții pentru problemele cu care se confruntă țara”. La ce vă referiți când spuneți că „nu poate”?

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO: Am spus-o și în carte, cred că am ajuns la un punct terminus al modului în care am fost organizați politic, economic, ca și contract social, ca și relații între noi în ultimii 30 de ani. Am crezut cu toții, inclusiv eu, eu am fost primul care a avut iluzia că odată intrați în NATO și UE, și am avut un rol decisiv în aceste două importante evoluții pentru țara noastră, că lucrurile vor veni în mod automat, ne vom înzdrăveni, vom fi mai buni, mai competitivi, o să fie mai puțină corupție. M-am înșelat. De aceea spun un singur lucru, pentru că știu multă lume din politică și din administrația statului român, sunt foarte mulți bărbați și femei de foarte bună calitate care ar face lucrurile diferit dacă ar fi lăsați să o facă diferit. Deci eu cred că sistemul nostru politic și partidele au prima obligație să vadă cum ar putea să se autodepășească, să se reinventeze. Unii nu pot, alții nu vor. Alții ar vrea și încă nu pot. Pun mare preț pe cei care își doresc, știu că se poate face altfel și și-ar dori să facă altfel și la ei fac un apel să se autodepășească, să aibă curajul. Pentru că sunt mulți oameni care vor să facă treabă, buni profesioniști, buni patrioți, oameni cinstiți, sunt foarte, foarte mulți.  Doar că, încorsetați într-un sistem care și-a atins limita, practic sunt trași înapoi și de asta și dezamăgirea profundă față de clasa politică pe care cetățenii, pe bună dreptate, o resping.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul 2. „Nicu şi Marcel culeg ce au semănat”

Alegeri prezidențiale 2024. Mircea Geoană și-a anunțat retragerea din politică. Rezultatele sunt "surprinzătoare şi dezamăgitoare"

Traian Băsescu, despre momentul din dezbaterea prezidențială care a arătat că Mircea Geoană „habar n-are ce face NATO”

Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți

Partenerii noștri