Live

Gabriela Firea: M-am pregătit 3 ani şi jumătate pentru candidatura la Primărie. Am decis să rămân în politică, să rămân în PSD

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea a admis că s-a pregătit, în ultimii trei ani şi jumătate, pentru a candida la alegerile locale. Foto: Inquam Photos / Saul Pop

Preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, afirmă că momentul prin care trece acum, după ce nu a fost desemnată candidat pentru încă un mandat la Primăria Capitalei, reprezintă o „restartare”. Ea admite că s-a pregătit, în ultimii trei ani şi jumătate, pentru a candida la alegerile locale, dar susţine că, deşi nu a primit susţinerea PSD pentru a candida, va rămâne în politică, în PSD.

O restartare. E adevărat, m-am pregătit trei ani şi jumătate pentru candidatura la Primăria Capitalei. Politic s-a luat o altă decizie în coaliţie, pe care, după ce m-am sfătuit cu colegii mei de la Bucureşti, social-democraţi, cu familia bineînţeles, cu prietenii apropiaţi, am luat hotărârea să rămân în politică, să rămân aici, în PSD şi să-mi continuu munca. (...) Îmi place să fiu un partener de drum lung şi în viaţa privată şi în cea profesională”, a afirmat Gabriela Firea, miercuri seară, la Antena 3 CNN, potrivit News.ro. 

Întrebată dacă i s-au pus piedici în cursa către o candidatură pentru Primăria Generală a Bucureştiului, Firea a răspuns: „Nu consider că au fost neapărat piedici, au fost alte calcule făcute, a intervenit şi faptul că deciziile nu s-au luat doar la nivel de partid, ci în cadrul unei coaliţii, ca orice om, am şi eu şi fani şi oameni care nu mă agreează neapărat”. 

Ea a spus că în politică se iau „şi multe decizii cu componentă emoţională”. 

Firea a admis că „au fost momente” în care crede că nu a meritat „anumite declaraţii, insinuări”. 

„Acum sunt pe acest drum al reconstrucţiei echipei noastre pentru că ţelul pentru care am luptat trei ani şi jumătate, şi anume să aducem la Bucureşti o altă administraţie, rămâne în picioare. Sunt alte personaje, sunt altele, dar ţelul e acelaşi”, a adăugat Firea.

Ea a susţinut că „nu au dreptate” oamenii care susţin că nu va face campanie pentru Cătălin Cîrstoiu. Mai mult, fostul primar a spus că, dacă pentru sine mai avea puţin de muncit, pentru că îşi făcuse campanie în ultimii ani, acum va munci, alături de echipă, mai mult.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Consens în Coaliție pe calendarul alegerile prezidențiale. Cine se află pe lista scurtă a partidelor

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri