Gabriela Firea, despre licitația anunțată de Nicușor Dan pentru înlocuirea conductelor de termoficare: „Corupţie în văzul lumii”
Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei și actual senator PSD, critică intenţia lui Nicuşor Dan de a discuta cu firmele de specialitate pe marginea caietelor de sarcini care vor fi întocmite în vederea reabilitării reţelei de termoficare. Gabriela Firea acuză că este „un act de corupţie în văzul lumii”.
„Fapta oricărui ministru, primar sau preşedinte de Consiliu judeţean care ar chema nişte firme private cu care să discute despre o licitaţie publică s-ar chema corupţie! Numai pentru primarul dreptei unite este ceva normal. Are antecedente! Ne-a anunţat azi cu mare bucurie ca 'a chemat 8 constructori cu care vrea să vorbească mâine'. Ce să vorbească? Trebuie să facă, nu să vorbească! Specialiştii întocmesc caietul de sarcini fără ingerinţe externe şi se lansează licitaţia, la care participă transparent toate firmele care se consideră capabile să execute acele lucrări”, a scris Gabriela Firea luni pe Facebook.
Ea i-a reproşat actualului primar general că ar invita la discuţii doar unele firme, iar o consultare de piaţă nu se face aşa conform legii.
„A chema 'la discuţii' doar unele dintre firme şi pe altele nu, în general a vorbi despre termenii unei licitaţii, înseamnă că ai parti-pris-uri, că îi chemi pe băieţii deştepţi din domeniu care mişună pe lângă PNL şi USR - PLUS ori chiar pe lângă sponsorii oculţi din campanie ai noului primar, care pare pus pe business, nu pe sprijinirea populaţiei într-un domeniu atât de sensibil. Adică, azi domnul Nicuşor ne-a anunţat că mâine va face un act de corupţie în văzul lumii, dar nu-i pasă, pentru ca el este de dreapta şi nu-i pasă de nimic! Nu aşa se face consultare de piaţă potrivit legii! Asta e o bătaie de joc la adresa tuturor cetăţenilor cărora li s-au promis legalitate, transparenţă, acţiune în interes cetăţenesc”, a mai acuzat Gabriela Firea.
Senatorul PSD a adăugat că o licitaţie derulată cu respectarea prevederilor legale "durează minim opt luni", dacă nu se pun la socoteală posibilele contestaţii sau litigii, caz în care poate dura şi doi ani.
„După atribuirea contractului, urmează cele mai grele etape: proiectarea şi avizarea. Iar pentru orice proiect este obligatorie, prin lege, obţinerea a peste 25 de avize, de la diferite instituţii publice şi private. Abia apoi poţi începe execuţia propriu-zisă. Şi nu, nu poţi repara sistemul oricând, oricum şi oriunde. Pentru că lucrările sunt dictate de capacitatea sistemului de a susţine, suplimentar, porţiunile care intră în reparaţie”, a explicat Firea.
Nicușor Dan: Vom schimba modul de lucru
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că marţi vor începe discuţiile cu opt mari firme pe marginea caietelor de sarcini care vor fi întocmite în vederea reabilitării reţelei de termoficare, fiind aşteptată şi implicarea altor constructori.
„Vom schimba modul de lucru, în sensul că, așa cum nu s-a întâmplat în ultimii ani, vom plăti la timp și în schimb vom cere fiecăruia dintre constructori să respecte strict graficele de execuție.
Vom face o mare licitație în cursul lunii februarie. Începem în mod transparent discuțiile pe marginea caietelor de sarcini. Vrem să anticipăm de pe acum problemele care pot să apară și să le rezolvăm de la nivelul caietelor de sarcini, astfel încât să nu fim în situația în care să ne confruntăm cu aceste probleme din momentul în care suntem cu șantierele începute.
O să avem mâine, de la ora 16.00, o primă discuție cu constructorii. O a doua discuție va avea loc marți, 26 ianuarie, tot de la ora 16.00.
Pentru întâlnirea de mâine am chemat 8 mari firme de construcții. Toate au confirmat. Discuția nu este limitată la aceste companii. Atât discuția de mâine cât și cea de săptămâna viitoare va fi deschisă pentru firmele serioase de construcții din România. Cei care doresc să participe la aceste discuții sunt rugați să trimită un mesaj, email, telefon, adresă scrisă către Primăria Capitalei, cabinetul primarului general”, a declarat Nicușor Dan.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News