Forin Cîțu, despre relația cu premierul Ciucă: „Nicu este un liberal. Vreau să-și pună propria amprentă pe această guvernare”
Președintele PNL, Florin Cîțu, a vorbit marți seară despre relația cu premierul Nicolae Ciucă, pe care o descrie ca foarte bună. Cîțu spune că premierul este „un liberal” și că nu vrea să-i influențeze deciziile.
„Este o relație foarte bună. Nicu este un coleg... un liberal și un premier care își face treaba foarte bine”, a declarat Florin Cîțu despre Nicolae Ciucă marți seară, la TVR.
Fostul premier Florin Cîțu, care l-a avut ministru în guvern pe actualul premier Nicolae Ciucă, a spus că nu i-a dat sfaturi acestuia despre cum să guverneze.
„Nu vreau să infuențez modul de a lua decizii, avem stiluri diferite, dar este premierul PNL, am lucrat în două guverne și am lucrat bine cu el, deci avem o relație strânsă. Vreau să-și pună propria amprentă pe această guvernare. (...) Să ia decizii cu care să fie confortabil, pentru că nu este ușor un guvern în care ai totuși două partide cu doctrine diferite. Este un guvern de compromis pe care trebuie să-l conducă și el trebuie să ia aceste decizii”, a mai afirmat Florin Cîțu.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News