Live

Florin Roman (PNL): Torționarii dovediți ai regimului comunist rămân fără privilegii

Data publicării:
Florin Roman FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege prin care torționarii regimului comunist nu mai primesc pensii militare. Este vorba despre cei care au făcut parte din aparatul represiv al regimului comunist, care au săvârşit infracţiuni contra umanităţii şi au fost condamnaţi printr-o sentinţă definitivă.

„Practic, torționarii regimului comunist, cu hotărâre definitivă a instanței, nu vor mai primi pensii militare. Sunt deja celebre câteva cazuri de foști comandanți de penitenciare, care în perioada comunistă au comis crime împotriva umanității, din motive politice, după care s-au bucurat de privilegiul unei pensii substanțiale. Cel mai cunoscut caz este cel al fostului comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu. Torționarul Vișinescu a ordonat persecutarea a peste 138 de deținuți, înfometați, lăsați fără asistență medicală sau puși la muncă până la epuizare fizică. Tortura și bătaia au fost folosite ca instrumente de “reeducare””, a spus liberalul Florin Roman, inițiatorul proiectului.

„Consider că aplicarea acestei legi nu-i va lăsa pe mulți torționari să doarmă bine. Este doar începutul luptei împotriva torționarilor care au schingiuit în închisorile comuniste lideri ai PNL și PNȚ, lideri ai studenților și pe toți cei care s-au opus cu curaj ororilor comunismului”, a adăugat el.

Potrivit proiectului, care a trecut deja de Senat, „nu beneficiază de pensie de serviciu ori de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute de prezenta lege, pensionarii care au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condiţiile legii. În cazul condamnării definitive a unui pensionar militar pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, instanţele judecătoreşti au obligaţia să comunice, în scris, casei de pensii sectoriale în evidenţele căreia se află pensionarul condamnat informaţii de natură să conducă la încetarea pensiei.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Noul Parlament se reuneşte azi în prima şedinţă, la ora 14.00

VIDEO Noii deputați s-au rătăcit pe holurile Parlamentului. Mulți dintre ei nu știu nici diferența dintre tipurile de lege

Mituirea funcționarilor publici străini va fi infracțiune. Ce pedepse prevede proiectul adoptat de Camera Deputaților

Partenerii noștri