Live

Fiul primarului PSD din Roșiorii de Vede s-a înscris în partidul lui Cioloș

Data publicării:
Iulian Cîrciumaru Foto: Facebook

În familia primarului din Roșiorii de Vede, județul Teleorman, este, aparent, o adevărată furtună politică. Iulian, fiul lui Valerică Cîrciumaru, primarul PSD al orașului, are păreri politice diametral opuse de cele ale tatălui. Mai mult, el s-a înscris în recentul partid al fostului premier Dacian Cioloș, PLUS, scrie jurnalista Carmen Dumitrescu, cea care a realizat un interviu cu Iulian Cîrciumaru. Este „fiul de primar PSD care protestează împotriva PSD de ani întregi și care nu se teme să lupte de pe baricada celor puțini într-un județ în care majoritarii fac regulile”, notează jurnalista.

Foto: Facebook Iulian Cîrciumaru

 

Iulian Cîrciumaru are 36 de ani și studii universitare și post-universitare în domeniul afacerilor și economiei, pe care le-a făcut atât în țară, cât și în străinătate. Este antreprenor în Teleorman și de curând este părinte.

„Nu mi-am imaginat vreodată că putem ajunge la un nivel atât de jos, cu o guvernare complet ineptă, ruptă de realitățile economice și sociale, cu măsuri nefundamentate prin studii de impact, cu politicieni cu probleme penale sau analfabeți funcțional care inițiază și schimbă legi, cu niște glume de miniștri, cu trei guverne într-un an de zile, dintre care unul schimbat prin moțiune de cenzură de propriul partid. Nu așa arată țara în care vreau să-mi cresc copilul!”, a declarat Iulian Cîrciumaru în interviul publicat de Carmen Dumitrescu.

„Tot ce vreau este să dau o mână de ajutor pentru a schimba situația dezastruoasă în care se află guvernarea țării. Pragmatic vorbind, primul pas este să ne organizăm și în Teleorman pentru a ne prezenta cât mai bine în alegeri, ca o alternativă viabilă la actuala clasă politică”, a explicat el decizia de a se înscrie în formațiunea PLUS a fostului premier Dacian Cioloș. 

Cât despre PSD, Iulian Cîrciumaru spune că „e suficient să te uiți la modul cum este condus partidul ca să înțelegi cine se afirmă acolo. Slugărnicia și oportunismul meschin nu mă caracterizează”, a punctat el.

Citiți aici continuarea interviului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri