Live

Firmele de pariuri și păcănele, obligate să se înregistreze în țară. Ciolacu: Să terminăm cu situaţia în care trimit miliarde în afară

Data actualizării: Data publicării:
Premierul Marcel Ciolacu la ședința de Guvern. Foto: Inquam Photos / George Călin

ACTUALIZARE 16:00 Guvernul înăsprește regulile pentru industria jocurilor de noroc și crește taxele casele de pariuri și firmele de păcănele. Ordonanța de urgență aprobată astăzi de guvern limitează și publicitatea pe care și-o pot face firmele din industrie. „S-a depășit orice limită”, spune premierul. Conducerea Oficiului Jocurilor de Noroc nu va apuca, însă, să vadă puse în practică schimbările pe care le aduce actul normativ. Potrivit unor surse, conducerea instituției ar urma să fie schimbată după o anchetă a corpului de control al premierului.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi la începutul şedinţei de Guvern, că va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, el precizând că „jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România”. „Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a UE”, a mai spus premierul. „În pandemie, au stat la masa Guvernului! Acum ameninţă politicieni şi concediază jurnalişti, cumpărând protecţie la vârful unui trust străin care are două ziare mari din România!”, a comentat el, potrivit News.ro.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat în şedinţa de Guvern că va fi adoptată ordonanţa de urgenţă care reglementează industria pariurilor şi a păcănelelor, în interesul cetăţenilor români.

„În primul rând, jocurile de noroc nu vor mai putea funcţiona dacă firma nu este înregistrată în România. Vreau să terminăm odată cu situaţia în care companiile de pariuri fac miliarde în România, dar trimit tot profitul în afara ţării şi chiar a Uniunii Europene”, a spus şeful Executivului.

Premierul a mai spus că Guvernul „creşte semnificativ taxele pentru toate licenţele de jocuri de noroc şi limitează drastic spaţiul de publicitate pe care îl pot cumpăra firmele din această industrie”.

„Realitatea ne arată că s-a depăşit orice limită! Nu e normal ca industria pariurilor să aibă atâta putere! În pandemie, au stat la masa Guvernului! Acum ameninţă politicieni şi concediază jurnalişti, cumpărând protecţie la vârful unui trust străin care are două ziare mari din România”, a mai spus Ciolacu.

Ministerul Finanțelor a publicat, marți, proiectul de Ordonanță de Urgență care reglementează mult mai dur activitatea operatorilor de jocuri de noroc în România. Potrivit documentului, care ar putea fi aprobat în Guvern chiar săptămâna aceasta, se introduc taxe mai mari, alcoolul va fi interzis în incinta sălilor, iar operatorii trebuie să aibă sediul social în România.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Nicușor Dan: Suntem în mijlocul unei crize sociale. Nu ne permitem încă câteva luni de instabilitate

PSD insistă ca Ciolacu să rămână premier și în viitorul Executiv. Paul Stănescu: „Încerc să-l conving.” Cum arată acum noul Guvern

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Partenerii noștri