Live

Firea: Dragnea vrea să o apere până în pânzele albe pe Carmen Dan

Data publicării:

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a susţinut duminică noapte, într-o intervenţie telefonică la Antena 3 după un interviu cu Liviu Dragnea, că preşedintele PSD o apără pe ministrul de Interne, Carmen Dan, „până în pânzele albe”, ca o recunoaştere că ceea ce s-a întâmplat la 10 protestul din august din Piaţa Victoriei nu a fost chiar în totalitate conform cu standardele pe care şi Jandarmeria şi le-a impus anterior, iar asta însemna ca el „să deconteze politic şi doamna Dan să plece de la minister, şi nu vrea să ducă discuţiile în această direcţie”.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

„Vrea să o apere până în pânzele albe pe doamna Dan, pe care el a propus-o, iniţial ca premier, ulterior ca ministru de Interne, şi, practic, o recunoaştere a faptului că ceea ce s-a întâmplat la 10 august nu a fost chiar în totalitate conform cu standardele pe care chiar Jandarmeria şi le-a impus anterior. Ar însemna ca dumnealui să deconteze politic şi doamna Dan să plece de la minister, şi nu vrea să ducă discuţiile în această direcţie”, a spus Gabriela Firea, potrivit News.ro.

Firea spune că ştie din anumite întâlniri şi discuţii că ministrul de Interne, Carmen Dan, s-a sfătuit şi se sfătuieşte în continuare cu Liviu Dragnea, iar liderul PSD „nu doreşte să aducă nicio atingere activităţii doamnei ministru”.

„Eu pot să spun ceea ce ştiu din anumite întâlniri la care am fost martor sau am auzit anumite discuţii. Ştiu că doamna Dan se sfătuieşte foarte mult cu domnul Dragnea, s-a sfătuit şi cred că se mai sfătuieşte, şi dată fiind această relaţie personală apropiată, domnul Dragnea nu doreşte să aducă nicio atingere activităţii doamnei ministru, câtă vreme domnia sa şi-a luat concediu, a anunţat şi presa, a fost toată noaptea la minister, a doua zi s-a aflat şi a anunţat că s-a întors. Se pun în discuţie următorii termeni: dacă Jandarmeria a intervenit corect şi legal pentru evacuarea Pieţei, în sensul de a apăra Guvernul României, trebuie să apere clădierea şi să o facă în continuare cu orice instituţie democratică a statului. (...) cum s-a procedat mai departe, care au fost etapele, ordinele de intervenţie, aceste lucruri trebuie să fie analizate şi cercetate ulterior, pentru că noi nu avem acces la aceste informaţii, pentru că au caracter de secret de serviciu şi nu putem să ştim ce ordine s-au dat şi care a fost cadenţa acestora. Noi ştim doar rezultatul, şi anume că pe străzile Capitalei s-a ajuns la acea încordare teribilă între forţele de ordine şi manifestanţi şi că presa internaţională a difuzat, din nefericire pentru noi, acele imagini”, a mai puncat edilul.

De asemenea, primarul Bucureştiului se întreabă de ce Liviu Dragnea nu crede că partidul trebuie să fie democratizat şi să existe un dialog real, nu „un simulacru”.

„De ce nu crede că partidul trebuie să fie democratizat, să avem un dialog real, nu un simulacru şi să fim cu toţii consultaţi pe temele majore care sunt dezvătute public şi care afectează echipa guvernamentală şi politică, şi dumnealui îmi spune "a venit domnul Maior în ţară şi s-a întâlnit cu nişte politicieni". Este o pistă falsă, este neserios”, a mai adăugat Gabriela Firea.

Dragnea a spus duminică, tot la Antena 3, că el a vorbit cu Gabriela Firea şi i-a explicat că “s-a rupt din context” declaraţia ministrului de Interne şi că, de fapt, aceaasta nu a aruncat vina pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, cu privire la violenţele din 10 august.

„Am văzut în presă, i-am şi spus doamnei Firea cu o zi înainte de CEx că asta este opinia mea, cum s-a rupt din context declaraţia domanei ministru de Interne care n-a acuzat prefectul şi care făceau legătură că vezi doamne, doamna Dan a spus ceva despre prefect, care e apropiat de doamna primar general”, a mai afirmat Dragnea.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, acuză PSD de șantaj și presiuni asupra membrilor de partid. Reacția lui Marcel Ciolacu

DOCUMENT: Acordul politic PSD-PNL-UDMR-minorităţi, valabil până în 2028. Ce prevede

Politologul Ioan Stanomir, despre candidatura lui Crin Antonescu: Este un politician USL-ist. Problema este dublă

Ciprian Șerban, noul președinte al Camerei Deputaților. A trecut prin partidele lui Dan Diaconescu și Gabriel Oprea

Partenerii noștri