Live

Fără certificat COVID la locul de muncă. Ciolacu: Sunt ferm convins că este de acord și domnul Rafila să nu fie încălcată Constituția

Data actualizării: Data publicării:
Decizia de a renunța la suspendarea contractului pentru cei care nu prezintă certificatul COVID a venit după o discuție a liderilor coaliției cu Klaus Iohannis. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat joi că nu a fost luată încă o decizie finală în privința certificatului electronic COVID-19, însă, propunerea pe care o vor face liderii coaliției trebuie să nu încalce Constituția. Precizările vin după o discuție pe care liderii PNL, PSD și UDMR au avut-o, miercuri, cu președintele Klaus Iohannis și în care s-a stabili ca certificatul să nu fie obligatoriu la locul de muncă.

Mai exact, din proiectul prezentat de Alexandru Rafila ar urma să fie scoasă prevederea prin care contractul de muncă poate fi suspendat în lipsa certificatului verde. Ciolacu a mai spus că nu poți condiționa accesul parlamentarilor în baza certificatului pentru că trebuie „să își exercite mandatul constituțional.”

„Este o prevedere care poate fi neconstituțională în ceea ce privește suspendarea contractului de muncă. (...) În ceea ce privește parlamentarii, nu poți să le interzici accesul, dar poți să le introduci sancțiuni. Nu poți să le soliciți ceva pentru că nu pot să își exercite mandatul constituțional”, a spus Marcel Ciolacu.

„În acest moment există o OUG privind certificatul verde (n.red. ordonanța prevede obligația prezentării certificatului în anumite spații comerciale și instituții). Dacă acest proiect nu aduce nimic nou, nu are sens să mergem mai departe cu el. Ministrul (n.red. Sănătății) a venit cu o propunere care are o latură de specialitate și o latură să nu încălcăm Constituția. Vom vedea forma finală”, a declarat acesta.

Președintele PSD a dat de înțeles că părerile privind încălcarea Constituției de legea propusă de Rafila au venit de la specialiștii partidului în constituționalitate.

„Domnul Iohannis nu e specialist în constituționalitate. Domnul Robert Cazanciuc, domnul Titus Corlățean sunt. Veți vedea decizia pe care o luăm în Coaliție. Acum două luni am spus că nu este suficient doar certificatul verde este nevoie să venim și cu o nouă organizare în sistemul sanitar. Cu locuri la ATI. Lucruri mult mai bine fundamentate medical și cu un stoc de antivirale să ne pregătim de acest nou val”, a spus Ciolacu.

Citește și Lucian Bode avertizează: Valul 5 vine în maximum trei săptămâni

Întrebat dacă ministrul Sănătății este de acord cu modificările discutate și cu șeful statului, președintele PSD a răspuns: „Domnul Rafila, la fel ca și mine, sunt ferm convins că este de acord să nu fie încălcată Constituția”.

„Vom avea și noutăți în acest proiect. Nu pot să vă spun pentru că nu există o decizie finală. Eu îmi mențin părerea că trebuie adoptat în această sesiune. Lăsați-ne să terminăm de discutat. (...) Cred că propunerea domnului Rafila să se facă în funcție de incidență și de cazuri este cea mai bună abordare. Dar trebuie să vedem. Nu cred că scoțând anumite categorii, pentru unii într-un fel și pentru alții altfel, nu cred că este constituțională”, a mai spus liderul PSD.

Citește și Cîțu: Certificatul verde trebuie să fie o motivaţie pentru oameni să se vaccineze, dar să ţinem şi economia deschisă

Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, prevedea că angajatorii – privați sau de stat – erau obligați să suspende contractul de muncă pentru angajații fără Certificatul Electronic Covid, care atestă vaccinarea, trecerea prin boală sau testarea.

Potrivit proiectului, angajații aveau la dispoziție 5 opțiuni – vaccinarea cu o doză, vaccinarea cu schemă completă, trecerea prin boală, test antigen sau test PCR. Angajații nevaccinați ar fi primi gratuit 15 vouchere pentru a se testa.

Decizia de a renunța la suspendarea contractului pentru cei care nu prezintă certificatul COVID la locul de muncă a fost luată după o discuție a liderilor coaliției cu președintele Klaus Iohannis. Eliminarea acestei prevederi golește de conținut legea propusă de ministrul Sănătății Alexandru Rafila.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

AUR, înainte de consultările de la Cotroceni: „Nu îl recunoaștem pe Iohannis ca fiind un președinte legitim, vom acționa în consecință”

Călin Georgescu i-a cerut lui Iohannis să părăsească funcția: „Este ultimul ceas pentru dumneavoastră”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Partenerii noștri