Live

Elena Lasconi și Dan Barna deschid lista USR pentru europarlamentare

Data publicării:
USR și-a anunțat candidații la alegerile europarlamentare din 2024. Foto: Inquam Photos / George Călin

Biroul Naţional al USR a decis, vineri, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş, a anunţat un comunicat de presă al formaţiunii.

„Elena Lasconi este primarul municipiului Câmpulung şi a reuşit în doar trei ani să dezvolte oraşul cu ajutorul fondurilor europene - peste 400 de milioane de lei, adică bugetul oraşului pe 40 de ani. Dan Barna este vicepreşedinte ALDE Europe şi fost vicepremier, care a contribuit esenţial la elaborarea PNRR.  Vlad Voiculescu este fost ministru al Sănătăţii, autorul PNRR pe Sănătate şi cu o lungă istorie de activism la nivel european pentru apărarea drepturilor pacienţilor. Vlad Botoş este unul dintre cei mai influenţi şi activi europarlamentari români. El urmăreşte absorbţia fondurilor europene în calitate de vicepreşedinte al Comisiei de Dezvoltare Regională (REG), una dintre cele mai importante comisii din Parlamentul European”, spune USR. 
 
Lista a fost făcută la propunerea președintelui USR Cătălin Drulă, potrivit comunicatului citat.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidaţi care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, potrivit sursei citate.

Lista completă a candidaţilor USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Naţional a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE Europe), care va avea loc la Bucureşti, pe 20 octombrie.

USR mai precizează că va continua construirea polului de dreapta „care va aduna forţele reformiste ca alternativă la corupţia PSD-PNL şi extremismul AUR”.

Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP şi Forţa Dreptei. Procesul electoral decis vineri de Biroul Naţional se referă doar la candidaţii din partea USR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după primele exit-poll-uri: Haideţi să ne bucurăm mâine. Atenţie în secţiile de votare, la fiecare buletin de vot

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Campanie a PNL împotriva Elenei Lasconi: Reclame plătite de o firmă a unui liberal care a dat lovitura în anul electoral 2024

Traian Băsescu, despre momentul din dezbaterea prezidențială care a arătat că Mircea Geoană „habar n-are ce face NATO”

Partenerii noștri