Live

Exclusiv Dominic Fritz: Am dat șpagă o dată. Ce l-a motivat pe primarul ales al Timișoarei să se implice politic

Data actualizării: Data publicării:
Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz. Foto: captură TV Digi24

Primarul ales al Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat, la interviul “În fața ta”, de la Digi24, că a dat șpagă o singură dată în viața sa, în 2003, când intra pe teritoriul României, venind din Germania. Acesta povestește cum, de-a lungul timpului, refuzul oamenilor din autocar să dea șpagă la intrarea în România l-a “politizat, în sensul bun”.

Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei: “Da, o dată (am dat șpagă – n.red.), în 2003. Nici nu mai știu dacă formal a fost în România, pentru că a fost la intrare. Am venit cu autocar, am avut 19 ani. Am fost patru voluntari din Germania. Am fost avertizați că o să ni se ceară 5 euro la intrare și am discutat pe tot drumul ce facem noi. Când a venit atunci și a strâns 5 euro de la fiecare, am avut un plan, că pe de o parte voiam să ne opunem, pe de altă parte eram prea timizi să zicem nu total, așa că am decis că noi patru dăm 10 euro, adică fiecare să plătească doar jumătate. Ăsta a fost compromisul”.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Dar acum, dacă vi s-ar mai cere, ați mai da?

Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei: „Nu aș da și nici n-aș lua”.

Claudiu Pândaru, jurnalist Digi24: Dacă ați afla că un angajat al primăriei a cerut cuiva șpagă, ce ați face?

Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei: „Aș chema imediat autoritățile competente. Pentru mine asta este baza contractului între cetățean și mine, ca primar, sau între cetățean și autoritatea publică administrativă, că toată lumea este tratată egal, noi toți jucăm după aceleași reguli.

Dacă ceri o autorizație, trebuie să fii tratat indiferent dacă ești bogat sau sărac. Șpaga distruge acest sistem de reguli și poate distruge orice fel de competiție serioasă. Acolo unde nu este competiție, crește medicocritatea. Cu mediocritate nu putem să performăm”.

Florin Negruțiu, jurnalist Digi24: Prima și ultima dată când ați dat șpagă, la intrarea în România, a fost 2,5 euro acum 17 ani. Ați mai venit cu autocarul din Germania spre România. Ați observat cumva în autocarul ăla o schimbare de comportament, de atitudine a românilor care se întorceau în țară sau care plecau din țară și li se cereau cei 5 euro de la graniță?

Dominic Fritz, primarul ales al Timișoarei: „Da. Asta pentru mine a fost o experiență care m-a trezit așa și poate m-a și politizat, într-un sens bun. Am observat de-a lungul anilor – în toată sudenția mea veneam cu autocarul, mai târziu când am început să câștig și bani mi-am mai și permis câte un avion - că din ce în ce mai puțini oameni au dat acești 5 euro. Țin minte o situație în care efectiv s-a ridicat un pasager – care mereu se găsește să facă munca murdară - și a mers la prima doamnă care a zis că nu dă și tot așa. A ajuns la mijlocul autocarului și toată lumea a refuzat și atunci persoana respectivă s-a întors rușinat cumva înapoi.

Pentru mine, acest «nu» e foarte puternic. Au fost din ce în ce mai mulți oameni de-a lungul anilor care au refuzat. Pentru mine, asta înseamnă că putem, cu pași mici, să ne facem bine și fiecare contează în această ecuație”.

 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Dominic Fritz anunță că, până joi cel târziu, se va tranșa dacă USR va face sau nu parte din noul guvern

Fritz, despre un candidat independent la prezidenţiale: Nu există încă un consens. Credem că Lasconi trebuie să fie din nou în cursă

Fritz: „Vom contesta decizia BEC de renumărare a voturilor la Înalta Curte, vom sesiza instituțiile europene”

Băsescu îi dă replica lui Geoană prin „sfaturi” către Lasconi: „Nu candida dacă ai luat șpagă ceasuri”

Partenerii noștri