Live

DNA extinde urmărirea penală față de Tel Drum SA

Data actualizării: Data publicării:

Procurorii anticorupție au decis, în dosarul „Tel Drum”, extinderea urmăririi penale față de SC Tel Drum SA, suspectată de săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

„În ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, se reține că persoana juridică Tel Drum SA a fost implicată în mod direct în activitatea grupului inițiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme președinte al Consiliului Județean Teleorman), în sensul în care, în jurul societății Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obținere a fondurilor publice”, se arată în comunicatul DNA.

Concret, în interesul societății Tel Drum SA și în derularea obiectului său de activitate, ar fi fost desfășurate următoarele acțiuni care intră în scopul grupului infracțional organizat:
- privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse;
- înstrăinarea către Tel Drum SA a unui utilaj (stație de mixture asfaltice) care fusese achiziționat de către Consiliul Județean Teleorman; 
- acordarea către Tel Drum SA, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat;
- asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, prin influența de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat, prin furnizare de informații confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene);
- obținerea, în mod preferential și fraudulos, de finanțări din bugetul national, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, bani care ulterior erau direcționați către Tel Drum SA;
- folosirea Tel Drum SA ca entitate care facilita transferul sumelor de bani către alte societăți comerciale controlate de suspecți și către suspecți în mod direct. 

„În ce privește infracțiunea de complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, la proiectul de reabilitare a drumului județean DJ 701, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câștigătoare a unei licitații publice, în condițiile în care au fost inserate condiții restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obținut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA în valoare de 25.600.927 lei, fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public (diferența dintre prețul ofertat de Tel Drum SA și prețul cel mai mic ofertat). La proiectul de reabilitare a drumului județean DJ 506, printr-o schemă infracțională similară, prin care, în plus, au fost falsificate și înlocuite date din documentația necesară participării la licitație și a fost majorat artificial devizul, societatea Tel Drum SA a fost desemnată câștigătoare a unei licitației publice, în condițiile în care au fost inserate condiții restrictive care dezavantajau firmele concurente. Astfel, a fost obținut un folos necuvenit pentru Tel Drum SA de 5.742.872,19 lei (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat), fiind creat un prejudiciu echivalent în dauna bugetului public”, se mai arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA susțin, în legătură cu ambele proiecte de reabilitare a drumurilor, că „nu ar fi fost posibile comiterea infracțiunilor fără aportul persoanelor care scriptic erau reprezentanți ai societății comerciale Tel Drum SA, suspecții Neda Florea și Pitiș Petre”.

„Săvârșirea infracțiunilor de complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu ar fi fost imposibilă fără folosirea persoanei juridice Tel Drum SA în calitate de participant la licitație; contractul (și inerent transferul sumelor) nu putea fi încheiat altfel decât prin angajarea Tel Drum SA ca parte contractantă, în derularea obiectului de activitate al acesteia, respectiv construcția și reparația drumurilor”, se mai arată în comunicatul DNA.

În ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, anchetatorii susțin că „în realizarea obiectului său de activitate, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale, folosind patru societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, persoana juridică Tel Drum SA, prin reprezentant Petre Pitiș, în perioada 2010 – 2012, a simulat operațiuni de achiziție pe teritoriul național (purtătoare de TVA) în valoare totală de 3.228.293 lei, pe care le-a înregistrat în documentele contabile”.

În acest mod, Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei de 774.790 lei reprezentând taxă pe valoare adăugată aferentă operațiunilor comerciale.

În aceeași perioadă, sumele aferente operațiunilor evidențiate cu societățile cu comportament de tip fantomă ar fi fost transferate din conturile bancare ale Tel Drum SA în conturile bancare ale societăților cu comportament de tip fantomă, fiind retrase în numerar la scurt timp după transfer și restituite (fără comisionul pentru intermediere) persoanelor care le-au virat inițial.

„În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale suspectei SC TEL DRUM SA, precum și poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terți, cu orice titlu, în conturile bancare deținute aceasta, până la concurența sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite și suma cu care s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către stat)”, anunță DNA.

Pe 13 noiembrie 2017, DNA l-a acuzat pe președintele PSD, Liviu Dragnea, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman: constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. În același dosar, sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat.

Dragnea a negat aceste acuzații. „Resping categoric toate acuzațiile. S-a vorbit în acel comunicat de multe lucruri neadevărate. De ce le-au pus acolo fără să le verifice nu știu”, a spus șeful PSD.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marian Vanghelie a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Economatul. Ce acuzații i se aduc

Kelemen Hunor: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş „transmite un mesaj pe care nu îl putem accepta”

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Primarul din Târgu Mureș, Zoltan Soos, a fost reținut de procurorii DNA. Ce acuzații îi aduc procurorii anticorupție

Partenerii noștri