Live

Video Diana Şoşoacă și-a anunțat candidatura la alegerile prezidenţiale: „Nu veţi scăpa de mine”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură Digi24

Senatoarea Diana Iovanovici-Şoşoacă şi-a anunţat, marţi, în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor, candidatura la alegerile prezidenţiale din această toamnă.

Ea a precizat că este ultimul discurs în plenul Parlamentului, ca urmare a alegerii sale ca europarlamentar.

„Vreau să le urez doamnelor din Parlament să nu le mai permită grobienilor din Parlament să le jignească. (...) Ar trebui să le respectaţi pe doamnele din aceste bănci, care muncesc, spre deosebire de dumneavoastră", a spus Şoşoacă, potrivit Agerpres. 

Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost îmbrăcată într-o haină militară, subliniind că aceasta este „un simbol".

„Pentru că bărbaţii din România au ajuns să fie cei mai fricoşi, femeile vor îmbrăca această îmbrăcăminte militară şi ne vom apăra ţara şi pe voi bărbaţii fricoşi şi bărbaţii grobieni care s-au făcut de râs în acest Parlament. Şi tot de aici, în această haină militară, cu mândrie şi onoare că am servit patria din Parlamentul României, plec înspre Parlamentul European şi vreau să vă anunţ că ne vom revedea pentru că îmi anunţ candidatura la Preşedinţia României. Nu veţi scăpa de mine şi veţi învăţa să respectaţi femeile din România, mamele, soţiile, surorile voastre. (...) O să vă rog să fiţi mult mai respectuoşi cu femeile din Parlamentul României", a adăugat Şoşoacă.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, i-a urat Dianei Şoşoacă „un mandat mai liniştit în Parlamentul European".

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Statutul deputaților și senatorilor, modificat. Au fost înăsprite sancțiunile pentru abaterile disciplinare. Ce riscă parlamentarii

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

Partenerii noștri