Live

Deputatul „mitralieră”, lui Tudose: Pleacă dacă nu faci ce spune partidul

Data publicării:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, luni, la Parlament, că vrea ca premierul Mihai Tudose şi ministrul de Interne, Carmen Dan, să îi dea măcar un exemplu de ţară în care cineva ocupă o piaţă luni de zile, în caz contrar însemnând că ei nu şi-au făcut datoria. El a mai spus că va cere demisia şefului Jandarmeriei.

Rădulescu le-a declarat jurnaliştilor că vede „foarte urât” scandalul din PSD.

Întrebat cine a greşit, Firea sau Tudose, el a răspuns: „În momentul în care într-o ţară democratică autoritatea de stat nu mai poate să fie exercitată, asta înseamnă că în ţara asta e anarhie. În nicio ţară din Europa... Poate că primul-ministru o să-mi dea şi mie un exemplu, sunt foarte curios să văd în ce ţară din Europa, în afară de mitinguri autorizate, cineva îşi permite să ocupe zile, luni, ani la rând un loc public. Dacă nu mi se dă un singur exemplu, înseamnă că primul-ministru şi doamna ministru de Interne nu şi-au făcut datoria şi trebuie să vedem ce se întâmplă”.

El a mai spus că va cere demisia şefului Jandarmeriei.

„Un golan, un om care bate un bătrân, vorbea foarte amical cu oamenii din Jandarmerie. Nu am înţeles ce prietenie e între cei din Jandarmerie şi acest golan”, a adăugat deputatul PSD.

Întrebat dacă sunt probleme grave în PSD, Cătălin Rădulescu a răspuns: „Eu urăsc aceste manifestări. Problema e că aceste lucruri care trebuiau discutate în partid ies public şi nu sunt normale, nu trebuie discutate decât în cadrul partidului. Dacă în partid se hotărăşte într-un anumit fel, trebuie să te supui. Nu-ţi convine, indiferent că eşti premier, îţi dai demisia şi pleci, dacă nu vrei să faci cum hotărăşte partidul. Aici nu e pe concurs”.

Chestionat dacă este de părere că ar trebui să demisioneze premierul, deputatul PSD a replicat: „Nu cred că ar trebui să demisioneze. Eu cred că greşeşte în mod flagrant în ultima perioadă de timp. Toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste declaraţii nefericite pe care le fac ei certându-se unii cu alţii afectează foarte mult imaginea PSD. Eu îmi amintesc că, atunci când am afectat imaginea partidului, am fost suspendat. Ei, ar trebui să-i suspendăm pe mai mulţi atunci. De data asta cred că Gabi Firea a avut dreptate. Nu cred că e apanajul vreunui ministru sau a primului-ministru ca să hotărască dacă se face sau nu se face”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt cei 14 candidaţi la scrutinul de duminică și în ce ordine sunt pe buletinul de vot

Traian Băsescu, apel pentru susținerea lui Lasconi. „Cel mai bine plasat candidat de dreapta poate intra în turul 2, cu o condiție”

Marcel Ciolacu, reacție în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”

Partenerii noștri