Live

Deputat USR: Salariații doamnei Firea câștigă peste dublul salariului mediu net

Data actualizării: Data publicării:

Angajații Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă au un salariu mediu net de peste 6.200 de lei pe lună, adică de 2,3 ori mai mult decât este salariul mediu net în restul economiei. Calculele aparțin deputatului USR Claudiu Năsui, care spune că o situație similară poate fi găsită și la celelalte companii municipale înființare la dorința primarului general Gabriela Firea.

„De când e primar, doamna Firea a înființat (în mod ilegal) 22 de companii de stat. De ce era nevoie de aceste companii? Nu era. Doamna Firea le-a făcut din două motive: ca să ascundă banii primăriei prin ele (cheltuielile lor sunt mult mai opace) și ca să poată să angajeze câți oameni vrea ea și să-i plătească cât vrea. Astfel, membrii de partid care au ajuns în aceste companii de stat au devenit și foarte bine plătiți. Mult mai bine plătiți decât restul românilor care muncesc și plătesc taxe și impozite pentru a-i susține. Cele 22 de companii nu sunt profitabile, ci trăiesc din banii noștri, prin subvenții pe care le dă tot primăria. În total, primăria cheltuie 70 de milioane de euro pe an doar pentru salarii în aceste companii”, susține deputatul USR, printr-o postare pe contul său de Facebook.

Acesta mai arată că, deși companiile „nu au nicio șansă să fie profitabile”, cei care le conduc au decis să acorde creșteri salariale de aproape 70% angajaților.

Năsui dă, ca prim exemplu, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă, unde salariul mediu net ar fi peste 6.200 de lei pe lună.

„Salariile din celelalte companii de stat nu dezamăgesc nici ele: la Compania Municipală Publicitate și Afișaj, salariul mediu net este de 5.958 lei pe lună, la Compania Municipală Sport Pentru Toți – 4.997 lei pe lună, iar la Compania Municipală Protecție Civilă și Voluntariat – 4.489 lei pe lună. Să ne reamintim că salariu mediu net în România e de 2.688 lei pe lună. Dacă credeați că beculețele de Crăciun se aprind singure, ei bine, la Compania Municipală Iluminat Public se câștigă în medie 4.460 lei net pe lună. Tot în top avem și Compania Municipală Tehnologia Informației București S.A. cu 4.498 lei net pe lună. Compania Municipală Managementul Traficului București S.A. cu 4.288 lei net pe lună pentru activitatea excepțională în domeniul traficului din capitală. Compania Municipală Consolidări S.A. urmează cu 3.931 lei net pe lună. Compania Municipală Medicală S.A. cu 3.900 lei net pe lună. Iar Compania Municipală Energetică încheie Top 10 cu un salariu mediu lunar net de 3.711 lei net pe lună”, mai scrie Năsui.

Curtea de Apel București a decis, pe 22 noiembrie, anularea tuturor hotărârilor de înființare ale Companiilor municipale. Soluția este definitivă și vine la capătul unui proces inițiat de USR București.

„Nu au cum să fie desființate aceste companii, ele au angajați, suntem în situația ca peste niște ani se atacă o decizie a Consiliului Administrativ. Vom uzita de toate căilă de atac și ne vom apăra, nu facem decat să apărăm drepturile bucureștenilor de avea un buget calibrat, eficiența acestor companii este dovedită”, a declarat Gabriela Firea, după decizia instanței.

PNL şi USR au cerut demisia primarului general al Capitalei Gabrielei Firea.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicușor Dan, despre părăsirea funcției de primar: Bucureștenii nu pot trăi bine dacă România nu o duce bine

Nicușor Dan și-a anunțat candidatura ca independent la președinție

Gratuitatea pentru mașinile hibride în parcările de utilitate generală din București ar putea fi menținută

O nouă linie de troleibuz în Capitală, de sâmbătă, 14 decembrie. O linie de autobuz va fi operată cu vehicule electrice

Partenerii noștri