Live

Decizie de ultimă oră a BEC: Trei buletine, trei urne

Data actualizării: Data publicării:

Decizie de ultimă oră privind alegerile europarlamentare și referendumul de pe 26 mai. Biroul Electoral Central a hotărât că românii vor primi trei buletine de vot, iar în fiecare secţie vor fi câte trei urne.

Organizarea pentru alegerile de pe 26 mai va fi diferită faţă de cum s-au desfăşurat scrutinele anterioare. Să luăm un exemplu concret. Un cetăţean care se va prezenta la secţia de votare va primi trei buletine de vot.

Unul, ştim deja, pentru europarlamentare, pe care poate ştampila partidul ai cărui cadidați îi vrea în Parlamentul European. Pe lângă acesta, va mai mai primi încă două buletine pentru referendum.

Primul buletin pentru referendum va cuprinde întrebarea „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?”, iar celălalt pentru a doua întrebare stabilită de preşedintele Klaus Iohannis: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a Ordonanţelor de Urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca direct Ordonanţele la Curtea Constituţională?”.

Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată, nu atrage nulitatea acesteia, se precizează în decizia BEC.

Secţiile de votare din ţară vor avea o singură urnă specială. În aceasta vor fi introduse atât buletinul de vot de la alegerile pentru Parlamentul European, cât şi buletinele de la referendum, urmând a fi separate după deschiderea urnelor.

Alegătorii comunitari nu pot vota pentru referendumul naţional din data de 26 mai. Potrivit legii, prin alegător comunitar se înţelege orice cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, altul decât România, care are dreptul de a alege în România pentru Parlamentul European, având domiciliul sau reşedinţa în ţara noastră.

Totodată, alegătorii care au optat şi şi-au exercitat dreptul de vot la alegerile din data de 26 mai pentru un singur scrutin şi cărora li s-a aplicat pe actul de identitate timbrul autocolant sau, după caz, ştampila cu menţiunea "VOTAT" şi data scrutinului vor mai putea să îşi exercite dreptul de vot pentru scrutinul la care nu au optat iniţial, în data de 26 mai, până la ora 21,00, ora închiderii secţiilor de votare.

Dacă cetăţeanul se află în localitatea de domiciliu, el va vota la aceeaşi secţie de votare, caz în care va semna pe lista electorală permanentă corespunzătoare scrutinului pentru care nu a optat iniţial, pe locul de semnătură barat anterior, preşedintele urmând a scrie în dreptul acestuia menţiunea 'revenire', să semneze şi să aplice ştampila de control a secţiei de votare. În cazul în care alegătorul nu se află în localitatea de domiciliu, acesta va fi înscris în lista electorală suplimentară corespunzătoare scrutinului pentru care iniţial nu a optat, de la secţia de votare unde se prezintă, se arată în decizia BEC.

Alegătorilor le este interzis să părăsească localul secţiei de votare cu buletine de vot.

Cererile pentru urna specială, indiferent dacă sunt pentru alegerile europarlamentare sau pentru referendumul naţional, se fac în termenul prevăzut de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Potrivit legii, pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua alegerilor, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării la locul unde se află alegătorul.

Echipa care se deplasează cu urna specială va lua buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendum, corespunzătoare cererilor aprobate.

Citiți AICI integral decizia Biroului Electoral Central.

  • Erată. O versiune inițială a acestui articol afirma, în mod incorect, că introducerea buletinului de vot în altă urnă decât cea destinată atrage invalidarea votului. Versiunea actuală a acestui material a fost actualizată cu informațiile corecte: „Introducerea unui buletin de vot în altă urnă decât cea destinată nu atrage nulitatea acestuia”, conform comunicatului oficial publicat de Biroul Electoral Central.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Georgescu contestă decizia de reluare a alegerilor prezidențiale. ÎCCJ a declinat dosarul la Curtea de Apel

DNA, solicitare către AEP. Procurorii au cerut listele de candidați la europarlamentare ale partidului lui Șoșoacă

„Fac altele, dar cu alte nume, bănuiesc”. Ce se întâmplă cu buletinele de vot de la turul II al alegerilor prezidențiale

Parlamentarii de București și-au ridicat certificatele de la BEC. Cine va reprezenta Capitala în noul Parlament

Partenerii noștri