Live

De partea cui sunt pensionarii din PSD

Data actualizării: Data publicării:

Organizaţia Pensionarilor Social Democraţi a anunţat joi că „îşi exprimă aprecierea faţă de conducerea partidului şi de măsurile luate prin programul de guvernare”, precum şi susţinerea faţă de deciziile luate de Liviu Dragnea „pentru întărirea şi unitatea” formațiunii.

„Membrii Biroului Executiv Central al Organizaţiei Pensionarilor Social Democraţi, ca structură internă a Partidului Social Democrat, şi preşedinţii organizaţiilor judeţene ale OPSD, cu excepţia a două judeţe, reprezentanţi ai celor 2.841 de organizaţii municipale, orăşeneşti şi comunale, cuprinzând peste 380.000 de membri şi simpatizanţi, îşi exprimă aprecierea faţă de conducerea Partidului Social Democrat şi măsurile luate prin programul de guvernare pentru îmbunătăţirea vieţii persoanelor vârstnice şi asigurarea unui trai decent al acestora. Susţinem măsurile luate de conducerea partidului, de către preşedintele Liviu Dragnea, pentru întărirea şi unitatea partidului, combaterea tendinţelor de dezbinare şi incitarea la încălcarea prevederilor statutare. Dorim ca problemele interne ale partidului să fie rezolvate conform prevederilor Statutului PSD, în mod colectiv, prin dezbatere în organismele sale alese”, se arată într-un comunicat semnat de Ion Popa, preşedintele OPSD.

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se întruneşte vineri în şedinţă, după ce, în cursul zilei de miercuri, în spaţiul public a apărut o scrisoare deschisă, semnată de vicepreşedinţii PSD Paul Stănescu (viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice), Gabriela Firea (primar general al Capitalei) şi Adrian Ţuţuianu (vicepreşedinte al Senatului), prin care cer „demisia imediată” a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor şi asigurarea interimatului la conducerea partidului de către premierul Viorica Dăncilă, care este preşedinte executiv.

Sursa: Agerpres

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Cui îi pasă de George Clooney?” De ce susținerea oferită Kamalei Harris din partea unor mari vedete nu a ajutat-o împotriva lui Trump

Ce spune Ciolacu despre vânătoarea cu Hayssam și pescuitul cu Dragnea. „Când mi-a venit controlul la arme, am văzut cât de ruginită e”

Washington Post nu va susține niciun candidat la alegerile prezidențiale americane. Este pentru prima dată în 30 de ani

Diaconescu a spus pe cine va sprijini în turul doi la Președinție. „Niciunul nu întrunește condițiile minime să reprezinte România”

Partenerii noștri