Live

Ce au discutat Iohannis și Dăncilă. Niciun cuvânt despre amnistie și grațiere, potrivit Guvernului

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam/Octav Ganea

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Klaus Iohannis, la iniţiativa acestuia, pe fondul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale. Şeful statului şi premierul s-au întâlnit ultima dată în 15 mai, discuţiile vizând memorandumul Executivului privind relocarea ambasadei României în Israel şi în contextul în care Iohannis i-a cerut de mai multe ori premierului să demisioneze pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.

Actualizare 12.10.  Comunicatul de presă al Guvernului privind discuțiile de la Cotroceni dintre Dăncilă și Iohannis: 

Azi, 18 aprilie, Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu Președintele Klaus Werner Iohannis, în cadrul căreia au fost abordate aspecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, atât în ceea ce privește stadiul pregătirii dosarelor și a temelor de interes, cât și referitor la aspectele tehnice, de infrastructură și program.

Au fost trecute în revistă prioritățile incluse în Programul de lucru al Președinției Române la Consiliul UE și s-a discutat pe marginea calendarului acțiunilor pe care Guvernul are în vedere să le organizeze în prima parte a anului viitor.

În context, a fost evidențiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea și promovarea interesului comun european, la asigurarea unității și coeziunii între statele membre precum și la reapropierea cetățenilor de Uniunea Europeană.

Prim-ministrul a prezentat, totodată, principalele obiective pe care România și le va asuma, în calitate de viitoare Președinție a Consiliului UE, în raport cu o serie de dosare europene majore și a reafirmat angajamentul Guvernului de a contribui activ pe durata mandatului la identificarea unui consens, la luarea unor decizii importante cu privire la temele și dosarele aflate pe agendă, precum și nevoia de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față.

Actualizare 11:10. Întâlnirea dintre președintele Klaus Iohannis și premierul Viorica Dăncilă s-a încheiat după aproximativ 40 de minute. Rămâne de văzut care vor fi reacțiile Președinției și Palatului Victoria șidacă  vor fi de comun acord cu privire la concluzii, asta deoarece în trecut au existat comunicate de presă diferite cu privire la discuții.


Citiţi şi: Amnistia fiscală și amnistia penală. Unde se termină manipularea și unde începe calculul cinic

 Actualizare 10:20 - Premierul Viorica Dăncilă a ajuns la Palatul Cotroceni.

Conform programului anunţat de către Administraţia Prezidenţială, dar şi de către Guvern, întâlnirea va avea loc la Palatul Cotroceni de la ora 10.30.

Întâlnirea preşedintelui cu premierul are loc la solicitarea şefului statului, în contextul informaţiilor privind posibilitatea adoptării unei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului privind amnistierea şi graţierea unor fapte penale.

În declaraţiile de presă susţinute la începutul şedinţei de marţi a Guvernului, premierul Viorica Dăncilă nu a făcut nicio referire la vreun act normativ privind amnistierea sau graţierea unor fapte de corupţie, aşa cum sugerau informaţii vehiculate în ultimele zile şi negate vehement de către liderii coaliţiei de guvernare.

Joi - o nouă ședință de Guvern. De ce?

La finalul şedinţei Cabinetului Dăncilă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a spus că Executivul nu a avut în discuţie un astfel de act normativ privind legislaţia penală.

De asemenea, el a precizat că joi va avea loc o nouă şedinţă de Guvern.

„Nu a fost vorba în şedinţa de Guvern despre un act normativ privind amnistia sau graţierea. O să fie şi joi şedinţă de Guvern. Tematica şi ordinea de zi o putem comunica doar în ziua şedinţei de Guvern, în funcţie de avizele pe care le primesc actele care vin spre aprobare”, a afirmat Barbu.

Întrebat de ce au loc două şedinţe de Guvern în aceeaşi săptămână, purtătorul de cuvânt a explicat că era urgentă adoptarea unei Ordonanţe privind deşeurile, astfel că s-a convocat o şedinţă în ziua de marţi.

Informaţiile privind intenţia Guvernului de a adopta o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea au apărut însă de la sfârşitul săptămânii trecute, dar au fost negate de către liderii coaliţiei de guvernare.

Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, luni seară, la TVR, că aceste informaţii au fost „aruncate în presă”, iar „foarte mulţi muşcă subiectul”. 

Liderul ALDE a afirmat însă că o Ordonanţă de Urgenţă pentru amnisite şi graţiere s-a mai dat pe vremea Guvernului Năstase, iar ideea nu este de neconceput, dar o astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu.

„Primul lucru pe care vreau să îl remarc este că această idee a unei amnistii şi a unei graţieri nu ar fi de neconceput. De ce? S-a mai făcut în România, e adevărat, cu foarte mulţi ani în urmă, 2002 sau 2003. O astfel de măsură trebuie analizată dacă este oportună sau nu. Unii spun că nu este oportună pentru că imediat se personalizeză discuţia şi se trece la evocarea numelor persoanelor care ar beneficia de o astfel de măsură. Ca să nu lungesc vorba, se spune <cel care ar beneficia este preşedintele PSD, Dragnea>. Suntem oare capabili să lăsăm această problemă de personalizare o clipă deoparte, nu o excludem din discuţie, şi abordăm puţin altfel problema?”, a declarat Tăriceanu.

Şi liderul PSD, Liviu Dragnea, a negat aceste informaţii. „I-am întrebat pe doamna premier şi pe domnul ministru al Justiţiei dacă există vreo intenţie de adoptare a unei OUG de graţiere pentru şedinţa de Guvern de mâine. Amândoi au infirmat aceste zvonuri apărute în spaţiul public”, a transmis Liviu Dragnea, luni, pentru Digi24.

De asemenea, ministrul Tudorel Toader a declarat că la Ministerul Justiţiei nu există în dezbatere sau în avizare o Ordonanţă de Urgenţă privind amnistia şi graţierea.

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, condamnat în primă instanţă la opt ani de închisoare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, a declarat luni seară, la Antena 3, întrebat dacă Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă privind aministierea şi graţierea unor fapte penale, că ”un moment zero în anul Centenar" ar fi „un moment potrivit pentru toată lumea” şi că o astfel de decizie depinde de premier.

Ultima întâlnire Iohannis-Dăncilă, acum două luni

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă s-au întâlnit ultima dată în 15 mai, pentru a discuta pe teme de politică externă, inclusiv despre memorandumul Guvernului privind relocarea ambasadei României în Israel.

La întâlnirea de atunci a participat şi ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, chemat pentru a da explicaţii după ce România, alături de Ungaria şi Cehia, a blocat o iniţiativă a Uniunii Europene lansată de Franţa şi de alte state membre UE, care critica relocarea ambasadei Statelor Unite la Ierusalim.

Şeful statului spunea atunci că Guvernul nu s-a consultat cu el când a acţionat pentru blocarea declaraţiei UE. 

Întâlnirea a avut loc în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut de mai multe ori premierului Viorica Dăncilă să demisioneze, invocând disputa Guvern - BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim. El spunea că „este imperioasă” demisia premierului Vorica Dăncilă, pentru „a face loc unor oameni responsabili şi competenţi”.

Sursa: Digi24, News.ro

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Ce spune Marcel Ciolacu despre plecarea de la șefia PSD dacă nu intră în turul doi al prezidențialelor

Alegeri prezidențiale 2024. Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică

Partenerii noștri