Live

Dăncilă îi ia apărarea lui Cuc în scandalul TAROM: Nu aș vrea să mă implic, dar cred că întârzierea avioanelor nu era posibilă

Data actualizării: Data publicării:

Viorica Dăncilă a declarat că luni va primi primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-a trimis atât la TAROM, cât și la Ministerul Transporturilor. Ea a mai spus că a discutat cu Răzvan Cuc și că nu crede că acesta ar fi luat o decizie care să o pună pe ea într-o situație neplăcută.

„Mâine (luni - n.r.) o să am primele detalii legate de Corpul de control, pe care l-am trimis atât la TAROM, cât și la Ministerul Transporturilor. (...) Da, am discutat cu dl. Cuc. A negat toate aceste lucruri legate de avioane, de întârziere, de rămânerea la sol. Nu aș vrea să mă implic, dar eu cred că acest lucru nu se putea. Gândiți-vă că dacă se întârzia zece minute, era vinovat premierul. Nu cred eu că domnul Cuc ar fi luat o decizie care m-ar fi pus pe mine într-o situație neplăcută”, a declarat Viorica Dăncilă.

Razvan Cuc i-ar fi cerut directorului TAROM să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul la moțiune

Fostul director al companiei TAROM, Mădălina Mezei, a declarat miercuri, pentru Mediafax, că hotărârea de a fi demisă a apărut brusc, la o săptămână după ce i s-a decis prelungirea mandatului. Motivul exprimat de Consiliul de Administraţie ar fi lipsa de rapiditate în desfăşurarea proiectelor.

Mezei a confirmat informaţiile potrivit cărora demiterea acesteia a fost cauzată de refuzul reţinerii la sol a aeronavelor care operau cursele interne în ziua votării moţiunii. Fostul director TAROM a confirmat că, joia trecută, când o parte dintre parlamenteri trebuiau să vină din ţară pentru a participa la vot, ministrul demis al Transporturilor i-a cerut să reţină aeronavele la sol pentru a împiedica votul.

Citiți și: 
VIDEO | Imagini cu întâlnirea dintre Cuc și fosta directoare a TAROM. Ministrul îi cerea să întârzie avioanele mai mult de 5 ore

Premierul Viorica Dăncilă a dispus Corpului de Control al Prim-Ministrului începerea unei acțiuni de control la Ministerul Transporturilor și la Compania Națională de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

TAROM își modifică temporar politica de bagaje. Ce echipamente sportive pot fi transportate gratuit în sezonul de iarnă

Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Republicii Moldova a picat. Votul a avut loc după miezul nopții

Guvernul de la Paris ar putea fi demis printr-o moțiune de cenzură, o premieră după 62 de ani. Care sunt motivele

VIDEO. TAROM a scos din serviciu patru aeronave A318. Două sunt tăiate în fața hangarului de la Otopeni

Partenerii noștri