Live

Dan Barna explică revocarea lui Vlad Voiculescu: "Ceea ce i s-a reproşat a fost o neperformanţă în zona de comunicare"

Data publicării:
Vlad Voiculescu la ședința de guvern. Foto: gov.ro

Dan Barna, copreşedintele Alianţei USR PLUS, susţine că Vlad Voiculescu, fostul ministrul al Sănătăţii, a fost demis din funcţie doar pentru "o neperformanţă în zona de comunicare".

"În esenţă, ceea ce i s-a reproşat a fost o neperformanţă în zona de comunicare, pentru că alte elemente concrete nu am văzut să fie prezentate în toată această perioadă. (...) Fiind în prima linie a luptei cu această pandemie, Ministerul Sănătăţii fiind un minister pe care sunt toate farurile în momentul de faţă, în toată această perioadă presiunea fost foarte mare. Evident că unele aspecte de comunicare nu au fost poate cele mai fericite, dar, dincolo de asta, poziţia noastră - şi cu asta nu o să merg mai departe - a fost că Vlad Voiculescu a făcut ceea ce trebuia să facă în perioada în care a fost ministru", a declarat Dan Barna miercuri seară la TVR, potrivit Agerpres.

În opinia vicepremierului, criza apărută după demiterea lui Vlad Voiculescu a fost generată de faptul că protocolul iniţial de constituire a coaliţiei de guvernare nu a prevăzut modalitatea de remaniere a unui ministru, iar gestul premierului a fost "un exerciţiu neinspirat de manifestare a rolurilor în cadrul unei coaliţii".

"Situaţia în care s-a ajuns a arătat tocmai că nu am avut lucrul acesta clarificat. În ultimele două zile exact asta am făcut: am stabilit un mecanism prin care o situaţie cum s-a întâmplat, cea cu Vlad Voiculescu, să nu mai fie posibilă. (...) Eu spun că felul în care ideea unei demiteri a fost înţeleasă şi este înţeleasă de USR PLUS şi de PNL, şi de premier, s-a dovedit fundamental diferită şi exact pentru asta a trebuit să stăm două zile să clarificăm că în opinia noastră - şi a devenit foarte clar acum - demiterea unui ministru trebuie făcută prin dialog cu partidul care l-a promovat în poziţia respectivă, prin discutarea unor elemente foarte clare de evaluare şi a unor criterii obiective în baza cărora i se reproşează unui ministru lipsa de performanţă, faţă de varianta în care s-au întâmplat lucrurile, cu o demitere unilaterală şi necomunicată", a adăugat Dan Barna.

Citește și: Klaus Iohannis, despre episodul Vlad Voiculescu: Oamenii vor politicieni care nu dau mereu vina pe alții și se victimizează

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Chirurgii de la Institutul Marius Nasta amenință cu greva japoneză. Ce spune ministrul Rafila

Câte pastile de iodură de potasiu au ajuns la populație începând din iunie 2022. Aproape 28 de milioane de pastile sunt în farmacii

Ciolacu cere mutarea Agenţiei Antidrog la Ministerul Sănătății: Tinerii trebuie ajutați, nu trataţi ca infractori

Vaccinarea antigripală în sezonul 2024-2025. Când ne recomandă medicul să facem vaccinul gripal

Partenerii noștri