Cioloș: Am crezut că există o șansă pentru refacerea coaliției. Vedem că intenția unor lideri PNL e de a se arunca în brațele PSD
Președintele USR Dacian Cioloș a declarat marți că refacerea coaliției ar fi soluția cea mai bună și cea mai rapidă, însă „intenția unor lideri din PNL” este de „a se arunca în brațele PSD”.
„PNL are de ales între a reface coaliția cu USR și să continuăm pe drumul reformelor sau să se întoarcă la PSD, adică la hoție din banii publici pentru baronii locali. Am crezut ieri că există o șansă pentru refacerea coaliției de modernizare a României. Din păcate, însă, în ultimele ore vedem că intenția unor lideri din PNL este de a se arunca în brațele PSD și reformarea unei frății a partidelor vechi”, a declarat Cioloș.
Președintele USR spune că așteaptă ca liberalii să decidă care va fi mandatul de negociere și să vină la discuții pentru refacerea coaliției.
Eu sper ca PNL să se gândească și să avem o discuție pentru a vedea care este și intenția lor și dacă această coaliție e în continuarea fezabilă. Altfel, se va naște o alianță toxică PNL – PSD, o coaliție care va pune piedici dezvoltării României. Știm ce a făcut PSD când a fost la guvernare. Noi am ieșit de la guvernare tocmai că propunerile de reformă nu mergeau cum ar fi trebuit. (...) Refacerea coaliției ar fi soluția cea mai bună și cea mai rapidă pentru că avem deja un program de guvernare și am putea fi rapid operaționali. Dacă alegerea PNL va fi PSD, atunci USR va rămâne în Opoziție”, a declarat acesta.
Cioloș le reamintește liberalilor că au făcut campanie împreună împotriva PSD
„Nu vedem cum cu PSD în guvern se pot implementa reformele pe care USR și PNL le-au convenit și oamenii le așteptau. Noi am făcut campanie pentru asta și am avut impresia că și PNL își dorește. Pare acum că PNL se duce într-o altă direcție găsind diferite motive”, a mai spus președintele USR.
Întrebat dacă refacerea coaliției mai este posibilă în contextul în care din PNL au plecat mai mulți parlamentari cu Ludovic Orban, iar în acest moment PNL, USR și UDMR nu ar mai avea majoritate, Dacian Cioloș a declarat: „Programul de guvernare a fost negociat și în prezența domnului Orban. Nu cred că din acest punct de vedere ar exista incompatibilități. Din punct de vedere a obiectivelor politice nu cred că va fi o problemă să avem și susținerea acestei părți din PNL.”
Editor : Robert Kiss
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News