Live

Exclusiv Cu ninsorile stăm prost, dar contractele de deszăpezire merg din ce în ce mai bine pentru firmele de partid

Cristian Șuțu Data actualizării: Data publicării:
Primarul PSD din Clistolț, Ioan Cheleși, deszăpedezște comuna unde nu a nins cu colegii săi de partid. Foto: Facebook Ioan Cheșeli & Google maps

Chiar dacă ninsorile sunt tot mai rare, primarii se înghesuie să împartă bani frumoși firmelor de partid care se ocupă cu deszăpezirea drumurilor publice. Digi24.ro a identificat foarte multe contracte din bani publici în diverse comune din țară, pe bani tot mai mulți în ultimii ani, deși zăpezile sunt tot mai puține. Prețul mediu pentru un contract de deszăpezire în astfel de comune este de 50.000 de euro pentru o iarnă. 

Coaliția de guvernare funcționează bine în comuna Cristolț, județul Sălaj. O localitate cu puțin peste 1000 de locuitori, condusă încă din 1996 de Ioan Cheșeli. Acesta este și președintele PSD Cristolț, iar zilele trecute a fost uns de însuși șeful cel mare al PSD, Marcel Ciolacu, în funcția de vicepreședinte al PSD Sălaj.

Semn că PSD știe cum să extragă bani publici la Cristolț. Spre exemplu, din bugetul comunei au fost desprinse la începutul acestei ierni două bucăți de cașcaval, ambele pentru afacerile apropiaților partidului.

Astfel, două contracte pentru deszăpezirea comunei au fost atribuite de la bugetul primăriei către PFA Petrule Ioan-Simion, respectiv către Pop Ioan Întreprindere Individuală. Primul dintre ei, Ioan Petrule, este membru PSD și a candidat la ultimele alegeri pentru consiliul local al comunei, dar de pe un loc neeligibil.

Celălalt, Ioan Pop, este membru PSD în satul Văleni, comuna Cristolț, după cum ne-a confirmat un consilier PNL cu același nume. Acesta ne-a declarat că nu are nici o legătură cu Ioan Pop din Văleni. Potrivit datelor din sistemul public de licitații, firma lui Ioan Pop din Văleni i-a fost atribuit un contract de deszăpezire al drumurilor din satul său în valoare de 45000 lei (circa 9300 euro).  Cu deszăpezirea celorlalte sate ale comunei Cristolț se va ocupa firma pesedistului Ioan Petrule. Acestuia i-a fost încredințat un contract în valoare de 54.000 lei (circa 11.000 euro).

Primarul despre contractul către colegul său de partid: Nu e conflict de interese

Primarul Cheșeli nu pare să aibă o problemă cu faptul că atribuie contracte pe bani publici colegilor săi din PSD. “Nu înseamnă că dacă ești membru de partid e un conflict de interese. Nu e conflict de interese”, susține primarul Cheșeli într-o declarație pentru Digi24. Supărat că-i adresăm întrebări despre aceste contracte, Ioan Cheșeli ne-a întrebat la rândul său de unde știm care e lista cu membri PSD din comuna sa, el afirmând că, din informațiile sale, doar unul dintre cei doi e sigur membru de partid. 

Ca fapt divers, primarul PSD Ioan Cheșeli, deși e bugetar de-o viață, la fel ca și soția lui, a acumulat o avere frumușică din salariile de primar. În declarația sa de avere apar nu mai puțin de cinci automobile (Mercedes, Opel, VW Golf, Suzuki, Dacia Solenza), un tractor, aproape cinci hectare de teren, o casă și un apartament în Cluj, dar și un depozit bancar de 28.000 euro. 

"Am vrea să fie zăpada,  dar nu e..."

Răcăciuni este o comună din județul Bacău de-a lungul șoselei naționale ce face legătura dintre Focșani și Bacău. Este condusă de mulți ani de PSD, fapt care se vede, între altele, și din contractele de deszăpezire atribuite an de an de primarul Lucian Cheța firmei unui coleg de partid, Ciuraru Ciprian Petru.

Acesta apărea în 2016 pe lista PSD a consilierilor locali ai comunei, dar ulterior doar ca furnizor de servicii de deszăpezire. Din 2017 și până astăzi, firma lui Ciuraru a încasat suma de 880.000 lei (circa 183.000 euro) pentru a degaja zăpada la Răcăciuni. Dacă în primii ani el încasa anual circa 25.000 de euro pe iarnă pentru deszăpezire, anul acesta contractul cu primăria a fost mai generos, chiar dublu, semn că, deși ninsori nu prea există, iernile de la Răcăciuni sunt mult mai grele.

Nu mai puțin de 54.000 euro a primit Ciuraru de la pesedistul Cheța într-un contract de deszăpezire atribuit prin achiziție directă de primărie în data de 22 noiembrie 2022. Întrebat despre contractele atribuite colegului său, primarul Lucian Cheța susține că Ciprian Petru Curaru nu mai este membru de partid. “S-a retras, nu mai are nici o treabă, că nu poate să fie și consilier, nu e corect. Acum are o firmă cu care participă la licitații. Are utilaje performante, face deszăpezirea, cunoaște bine zona. Acuma nu mai avem zăpadă, am vrea să fie zăpadă, dar nu mai e… Nu știu dacă o să mai vină ”, ne-a declarat primarul Lucian Cheța.

Lista contractelor de 50.000 de euro pentru deszăpeziri comunale din SEAP e foarte lungă. Câteva exemple. Comuna Scheia din județul Suceava a atribuit firmei Con Bucovina un contract de 55.000 euro. La fel, comuna Păulești (Prohova), cu un contract de 55.000 euro pentru firma Bogali Trans. Comuna Arieșeni din județul Alba are un pic peste 1000 de locuitori, dar contractul de deszăpezire atribuit firmei Vadexpert Apuseni se ridică la suma de 51.500 euro.

În comuna Chinteni din județul Cluj înlăturarea eventualelor zăpezi de pe drumuri a costat 54.631 euro. Comuna Dragu din Sălaj are, de asemenea, puțin peste 1000 de locuitori. Iar contractul de deszăpezire pentru iarna aceasta a costat 43.600 euro. Comuna Ileana din Sălaj, cu aproape 2000 de locuitori, a plătit de servicii de deszăpezire de aproape 40.000 de euro. 

Toate aceste contracte pentru deszăpezire s-au făcut prin achiziție directă. Contractele făcute prin licitație publică sunt însă mult mai mari. Consiliul Județean Arad a semnat un contract în valoare de 7,5 milioane de euro pentru “Servicii specifice privind protecţia drumurilor publice pe timp de iarnă, combaterea lunecuşului şi înzăpezirii”. 

Serviciile de deszăpezire pe timp de iarnă multianuală a reţelei de drumuri judeţene din judeţul Tulcea, zona Vest au costat 2 milioane de euro. Alte 2,4 milioane de euro au plecat către o firmă care se va ocupa cu deszăpezirea unei părți din drumurile județene în Mureș. Drumurile județene din județul Brașov vor fi deszăpezite contra sumei de 8,5 milioane de euro. Unul dintre cele mai mari contracte de deszăpezire a fost atribuit pentru DRDP Craiova, loturile care leagă Craiova de Turnu Severin. CNAIR a plătit firmei Rodali Cargo suma de 25,3 milioane de euro. Pentru deszăpezire. 

Cât costă deszăpezirea la Senat

În curtea Senatului României, aleile și căile de acces sunt similare ca dimensiuni cu cele din comuna Cristolț, despre care am scris la începutul acestui text. Sunt circa 22.300 mp de deszăpezit la Senat. Contractul a fost atribuit firmei Pearl Trading SRL contra sumei de 7800 lei (1600 euro). “Ne angajam în totalitate de activitatea de curăţare, degajare, încărcare și transport a zăpezii de pe căile de acces și parcări şi menţinerea acestora funcţionale. Auto-utilajele vor interveni în curtea interioară a Senatului României, pe durata desfășurării contractului, în cel mult 2 ore de la comunicare. Nu se va utiliza soluţie şi material antiderapant. Depozitarea zăpezii se va face în locurile indicate de beneficiar. Utilajul va staționa la locația beneficiarului, iar paza acestuia intră în sarcina acestuia pe toata durata contractului”, se spune în oferta firmei Pearl Trading.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri