Live

CTP, despre încercarea lui Cuc de a reţine la sol avioanele în ziua moţiunii: E vorba de un act de terorism, deturnare de avion

Data actualizării: Data publicării:

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spune, într-o intervenţie telefonică la Digi24, că încercarea ministrului Cuc de a reţine la sol avioanele TAROM care aduceau parlamentari la Bucureşti în ziua moţiunii de cenzură reprezintă „un act de terorism” şi „un atentat la siguranţa naţională”.

„Ţara noastră e ţara noastră. Ţară de baladă, de pot să spun. Eu nu am vrut să comentez acest caz, pentru că am spus că nu am elemente de probă, fie şi raţionale, nu neapărat materiale. Acum am.

Primul element este faţa acestei femei, expresia acestei femei, Mădălina Mezei, când a apărut public şi şi-a spus povestea. Această doamnă nu este vreo mare luptătoare pentru dreptate, militantă anti-corupţie, nu o dă conştiinţa afară din casă. Nu de asta a venit să spună ce spune. Este o femeie din sistem care doar pentru că a comis acest domn Cuc aroganţa cretină de a o da afară a ieşit acum să spună ce spune. În mod evident este speriată, este gâtuită şi tocmai asta mă face să cred că chiar asta s-a întâmplat, domnul Cuc asta i-a cerut.

Dar au apărut şi alte argumente de natură logică, care duc spre asta, anume faptul că i-a cerut lista parlamentarilor care îşi rezervaseră bilete. Nu are voie să facă aşa ceva în calitate de ministru, şi politic, într-un guvern împotriva căruia era o moţiune de cenzură, nu există niciun motiv pentru care să fi cerut lista parlamentarilor care îşi rezervaseră bilete pe cursele respective.

Apoi, Cuc pretinde că Mezei i-a solicitat urgent întâlnirea, că are să-i comunice lucruri importante. Carevasăzică, s-a întâlnit cu ea pe stradă, noaptea, la 11, cine? Ministrul se întâlneşte cu subordonata, care îl cheamă ea, pe stradă, noaptea, la 11 şi el vine. Un individ atât de plin de el că se revarsă, cum este acest Cuc, adică ministrul, răspunde la ordinul subordonatei să vină noaptea la 11 pe stradă.

Evident că e aberant. Dacă avea o problemă, reacţia absolut normală a ministrului era: «Vino la birou, să discutăm sau discutăm la telefon».

Care era problema, dacă era vorba de chestiuni legale şi legate de serviciu să discute la telefon. De ce trebuia să se întâlnească pe trotuar la 11 noaptea? Aici nu are absolut nicio apărare acest Cuc.

Mai e ceva relevant: doamna Mezei este inconştientă. Ea relatează că atunci când Cuc i-a cerut asta a refuzat, aducând ca argument faptul că piloţii sunt piloţi TAROM, bărbaţi adevăraţi şi nu o vor asculta, ei îşi vor respecta meseria şi vor conduce avioanele.

Doamna nu realizează că până să ajungă la considerente de felul ăsta de bărbăţie şi independenţă a piloţilor TAROM era vorba şi este de sabotarea economiei naţionale, de un atentat la siguranţa naţională şi în ultimă instanţă, un act de terorism. Deturnare de avion. Asta înseamnă să ţii un avion la sol. Deci, cu totul, asta înseamnă ani grei de puşcărie.

Ce o să rezulte din toate povestea, nu ştiu, cercetează DNA-ul. Tot ce pot să vă spun este că fiecare oră petrecută de acest Cuc la Transporturi înseamnă pentru Dăncilă să fie demisă la pătrat de opinia publică”, a spus gazetarul Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

CTP: Mulți dintre românii plecați în SUA sunt trumpiști, de un conservatorism feroce, vor arme de foc

CTP: Dumnezeu îmbătrânește, nu mai vede și nu mai aude bine

CTP: Partidul unic de la putere dorește să aibă serviciile în mână. Scopul acestor texte este să redea SRI-ului funcția Securității

CTP: Neprimirea României în zona euro, o operație de protecție!

Partenerii noștri