Live

CTP, despre Gabriela Firea: De la George W. Bush nu am mai văzut un politician atât de lovit în freză de o știre

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Digi24

Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 reacția Gabrielei Firea după ce Ludovic Orban a anunțat că PNL îl va susține pe Nicușor Dan în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei. Gazetarul ironizează o „zicere” în engleză a Gabrielei Firea și adaugă că de la George W. Bush nu a mai văzut un politician atât de „lovit în freză de o știre”. CTP se referă la momentul în care fostul președinte al SUA era anunțat de un aghiotant de atacul de la 11 septembrie, atunci când mai multe avioane au lovit turnurile World Trade Center.

Cristian Tudor Popescu: A identificat doamna Firea ce le lipsește... A identificat „lipsa de penurie” de la PNL, de la USR-PLUS, de la PMP. „Le lipsește ceva...”. Știți ce le lipsește?

Deci... „nau cament” (pronunția Gabrielei Firea a expresiei „no comment” - n.red.), domne. Deci n-au... Toți ăștia din opoziția ei sunt lipsiți de „cament”, cum a spus doamna Firea.

Să știți că de la George W. Bush nu am mai văzut un politician atât de lovit în freză de o știre. W. Bush, vă aduceți aminte, când a venit cineva și i-a spus, era la o școală, și i-a spus de atacul de la World Trade Center, când a intrat avionul în clădire. Nu știa ce să facă, se uita în stânga, se uita în dreapta, nu a luat nicio măsură... Se uita, a mai vorbit cu copiii, a mai râs, nu știa ce să facă.

Doamna Firea, acum, la fel. A fost lovită pur și simplu în creierul mic de această știre, pentru că tot ce a debitat este ceea ce se numește în limba germană „rattenkönig” - „Regele șobolan”, care în argou înseamnă ceea ce în limba engleză se spune „Rat fuck” - traducearea... mă rog. Adică, în argou german asta înseamnă o înșiruire de prostii, una atrâgând-o pe cealaltă. Un fel de „din lac în puț”, în cascadă.

Zice „țara arde și bătrâneii se piaptănă”. Care țară? Care erau bătrâneii? Cine era bâtrânelul aici? Nicușor Dan, Ludovic Orban, Dan Barna, Vlad Voiculescu, ăștia erau bătrâneii?

După care, e de noaptea minții - „nau cament”, „e ca nuca în perete”. Care nucă? Și „colac peste pupăză”. Deci a aruncat niște expresii care nu a niciun sens în cazul de față. Care colac, care pupăză, care nucă, care perete? Le debitează în serie pe baza reflexului fundamental al ppoliticianului român că „ceva trebuie să spun”. Nu trebuie să taci, și atunci dă-i cu pupăza, cu colacu, cu nuca, cu nau cament...

O salată de cuvinte, în anumite situații diagnosticabilă clinic. Asta este reacția doamnei Firea, ceea ce arată că într-adevăr această mișcare a PNL a lovit-o. De ce a făcut-o PNL-ul, ce socoteli or fi, nu mă interesează

Interesează că prin această mișcare se realizează unitatea să-i zicem „dreptei” - că nu avem alt termen -, în Capitală. O mișcare rațională a liberalilor, prima, după părerea mea, de când au ajuns la guvernare. Că până acum au ținut-o tot din gard în gard cu hotărârile pe care le-au luat.

Este o mișcare rațională, logică, persoana este aleasă corect în contextul actual.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Kelemen Hunor: Trebuie să existe un singur candidat din partea coaliţiei. „Am văzut cu Ciolacu şi cu Ciucă, trebuie evitat”

Nicuşor Dan: Faptul că am ajuns să anulăm alegeri a fost un eşec al unor instituţii. Nu e admisibil ca domnul Greblă să mai conducă AEP

Nicușor Dan: „Ieșirea unui partid din coaliție ne-ar lăsa cu un sprijin parlamentar șubred”. Ce spune primarul despre Călin Georgescu

Cum a decis Nicușor Dan să intre în cursa pentru Cotroceni. „A fost un mesaj clar”. Ce spune despre susținerea partidelor

Partenerii noștri