Live

CTP: Dacă în locul lui Isărescu vine un Vâlcov, se va produce o catastrofă cu urmări incalculabile

Data actualizării: Data publicării:

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, a declarat, la Digi24, că Daniel Zamfir s-a comportat ca un „politruc anchetator”, la discuția de marți din Parlament, cu Mugur Isărescu. Preşedintele Comisiei Economice din Senat a încercat să-l tragă la răspundere pe guvernatorul BNR pentru ca să-și creeze o imagine de putere în fața românilor, precizează jurnalistul.

 

Dezgustător spectacol! Daniel Zamfir și tovarășii lui din Comisie nu au avut nici cea mai mică intenție să înțeleagă ceva, așa cum rezultă din această desfășurare. Au spus că au chemat tot consiliul de administrație al BNR, cu guvernatorul, pentru ca să se ajungă la o înțelegere.

Zamfir s-a comportat ca un politruc anchetator. E replica în care Isărescu i-a zis: „Mă lasați să vorbesc?”, iar Zamfir spune: „Vă las, dar nu v-am pus o întrebare. V-ați gândit dumneavoastră că v-am pus o întrebare, nu v-am pus.”

De ce a fost chemat Isărescu, Lucian Croitoru, Voinea, ș.a.m.d.? Motivul nu este ca să afle cineva ceva, ci ca Zamfir să creeze o imagine de putere.

Cum îl trage el la răspundere pe guvernatorul BNR și cum îl pune el la punct și cum încearcă să rezolve problema dobânzilor prin intervenția BNR?

Cred că și un elev de clasa a opta poate înțelege că dobânzile la credite sunt în directă relație cu deficitul bugetar, cu deficitul de balanță comercial și, în primul rând, cu inflația.

Ce ar vrea să sugereze domnul Zamfir celor 680.000 de români care au rate la credit restante cu mai mult de 30 de zile? Sugerează: Eu vreau să scadă dobânzile și să nu mai plătiți nici măcar ratele și să fiți fericiți cu ratele pe care le-ați luat și cine mă împiedică? Isărescu, cu ROBOR-ul, cu deficitul.

Asta e manevra ordinară. Dacă în aceste condiții, Mugur Isărescu e silit să plece de la BNR, se va produce o catastrofă cu urmări incalculabile, dacă în locul lui vine un Vâlcov sau un Zamfir, nu știu ce se va întâmpla cu această țară.

L-am criticat pe guvernatorul BNR, când a fost cazul, dar în momentele de mare tensiune, momentele critice economico-financiare - cum a fost cel din 1999, pragul incapacității de plată, cum a fost 2009, criza mondială - în acele momente, BNR a fost ultimul refugiu, ultima redută a deciziilor raționale”, e spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Trei ore şi jumătate a stat Mugur Isărescu la Parlament, timp în care preşedintele Comisiei de Buget finanţe, Daniel Zamfir, l-a atacat în privinţa ROBOR, a dobânzilor la credite şi aşa mai departe. De cealaltă parte, Guvernatorul a replicat sec, uneori amuzat, că senatorul ALDE este în confuzie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Senatorul Daniel Zamfir se repoziționează referitor la Călin Georgescu, după numai o zi. „NU, nu am cum să îl votez”

Ce spune Isărescu despre facturile la energie și inflație: „Nu avem un scenariu exploziv”

Mugur Isărescu rămâne guvernator al BNR. Cum arată noua conducere a Băncii Naționale

BNR estimează o inflație de 4% la finalul acestui an. La cât ar putea ajunge inflația în 2025

Partenerii noștri