Exclusiv Crin Antonescu: Nu este normal ca PNL să fie tratat ca omul bolnav al politicii românești
Crin Antonescu, fostul lider al liberalilor, a spus în direct la Digi24 că speră ca PNL să nu mai fie tratat ca omul bolnav al politicii românești, în contextul în care a remarcat că există o preocupare tot mai mare cu privire la soarta și procentele formațiunii. El a mai precizat că următoarele alegeri, dar și ce va face și va spune PNL pe scena politicii românești, vor contribui la schimbarea percepției despre partid. În ceea ce-l privește pe Nicolae Ciucă și discuțiile "aproape obsedante despre cum va cădea de la conducerea PNL", Crin Antonescu a afirmat că acest lucru "se poate întâmpla", dar important este că Ciucă a încercat și "se străduiește să se achite cu decență" de situația complicată de a fi, "cu puțină experiență politică", șeful unui partid.
"Eu constat că foarte multă lume în câmpul analizei și comentariului politic se preocupă cu precădere soarta PNL. Știu, aș putea eu însumi să fac o lungă emisiune cu dumneavoastră, că există lucruri care nu ne-au încântat pe cei care suntem susținători sau membri sau măcar interesați de evoluția PNL. Pe de altă parte, nu cred că PNL se află azi într-o situație atât de dramatică, vecină cu dezastrul, așa cum e descris de multe ori. Se apropie alegerile europarlamentare, cred că în contextul pe care l-am schițat cumva, PNL are posibiltatea să contureze direcții și orizonturi pentru societatea românească sau pentru acea parte din societate dornică să mențină un proiect la care ne-am angajat cu ani în urmă - proiectul occidental, european, NATO.
Cred că are ce spune, cred că are, apropo de alegerile europarlamentare, oameni pe care să-i pună pe o listă, oameni despre care poate spune foarte clar nu doar ce au de gând să facă, ci ce au făcut, și au făcut. PNL are la îndemână tot ce-i trebuie pentru a da aceste bătălii - foarte grele - din acest an. Nu știu care va fi rezultatul, nu știu cum va face PNL. Sper că va găsi formulele optime", a declarat Crin Antonescu despre situația PNL, în contextul în care, în ceea ce privește opțiunile românilor pentru europarlamentare, PNL (18.8%) se situează în sondaje la mică distanță de AUR (18.4%).
Ilie Bolojan: „Guvernul pe care ne propunem să-l învestim astăzi este o necesitate pentru România”
Acord politic semnat de PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu, anunțat oficial candidatul coaliției
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Crin Antonescu a mai vorbit și despre Eduard Hellvig și o eventuală preluare a președinției PNL, dar și despre Nicolae Ciucă, care s-a achitat onorabil de situația complicată de a fi lider de partid, în condițiile în care nu are o vastă experiență politică.
"Eu am mai spus, dacă dorește, Eduard Hellvig are echipamentul, are resursele pentru a juca, la nivel mare, în politica românească. Că va dori s-o facă, că PNL va dori să-l susțină pentru o funcție sau alta, nu știu. Mai există și alți oameni acolo care pot candida pentru orice, chiar și pentru președinția României. De ce nu?
Este președinte Nicolae Ciucă, în legătură cu care se discută întruna, aproape obsedant, cum va cădea de la conducerea PNL, după europarlamentare, pe care eu nu-l văd deloc într-o asemenea postură. Se poate întâmpla. Până la urmă e politică. Pot să evaluez doar faptul că președintele Nicolae Ciucă a încercat și se străduiește să se achite cu decență de situația complicată de a fi cu puțină experiență politică în spate președintele unui partid. Sper ca ideea asta a mea - că nu este normal ca PNL să fie tratat ca omul bolnav al politicii românești - va fi confirmată de următoarele alegeri și de ce va face și va spune PNL pe scena politică", a conchis Crin Antonescu.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News