Corina Creţu și-a anunțat demisia din Pro România: Colaborarea cu AUR este o decizie greșită
Europarlamentarul Corina Creţu îşi anunţă demisia din Pro România, considerând ”o decizie greşită” colaborarea cu AUR. ”Este o decizie pe care nu o pot gira”, afirmă Corina Creţu. Ea îşi exprimă regretul că, în ciuda apelurilor repetate lansate de ea şi de preşedintele Pro România Victor Ponta, nu a reuşit o colaborare cu PSD, subliniind că a fost şi rămâne ”o social-democrată convinsă”.
”Cu regret, am hotărât astăzi să demisionez din PRO România”, anunţă Corina Creţu.
În opinia sa, ”sprijinirea populismului, a ultra-naţionalismului şi a anti-europenismului reprezintă, cel mai mare pericol pentru România şi pentru generaţiile care vin”.
”De aceea, colaborarea dintre PRO România şi AUR este o decizie greşită - pentru partid, pentru oamenii care au crezut în acest proiect politic şi, în definitiv, pentru ţară. Este o decizie pe care nu o pot gira, motiv pentru care am hotărât astăzi să demisionez din PRO România. Îmi pare rău ca, în ciuda apelurilor repetate ale Preşedintelui PRO-Romania şi ale mele, nu am reuşit o formă de colaborare cu PSD. În aceste condiţii, am militat pentru participarea pe cont propriu a PRO România în alegeri, decizie care a fost şi adoptată în cadrul ultimului Congres PRO România. În ceea ce mă priveşte, am fost şi rămân o social-democrată convinsă”, precizează ea.
Corina Creţu subliniază că a fost membră PSD timp de 29 de ani, vicepreşedintă a Grupului S&D din Parlamentul European, vicepreşedinte al Parlamentului European, vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Comisar European din partea SD.
”Am apărat întotdeauna, cu toată convingerea, valorile stângii moderne, pro-europene, nevoia de dezvoltare şi modernizare, de folosire a fondurilor europene, a programelor Erasmus, a liberei circulaţii, a extinderii Uniunii Europene şi a tuturor beneficiilor pe care le aduce proiectul european. Îmi doresc să duc acest mandat de Membră a Parlamentului European la capăt cu bună-credinţă, împăcată cu acţiunile mele, promovând aceleaşi valori în care am crezut şi cred. Le doresc mult succes tuturor celor care, în aceste vremuri atât de dificile, continuă să lupte pentru o Românie cu adevărat europeană. Numai bine tuturor!”, afirmă Corina Creţu în finalul mesajului său.
G4Media a relatat că Pro România şi AUR negociază o alianţă. Liderul Pro România Victor Ponta a declarat pentru sursa citată că ”negocierile sunt făcute de către Secretarul General şi ceilalţi lideri Pro România”. ”Eu cu siguranţă nu candidez pentru nicio poziţie – dar o să susţin acei candidaţi despre care cred că merită”, a precizat el.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News