Live

Consiliul pentru IMM-uri: majorarea pensiilor va aduce creșterea taxelor și a impozitelor, plus inflație

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Proiectul Legii privind sistemul public de pensii, aflat în dezbatere publică, sabotează interesele majore ale economiei, în condiţiile în care prevede o creştere a punctului de referinţă cu 79% în următorii trei ani, a afirmat, luni, Ovidiu Nicolescu, preşedintele de onoare al Consiliului Naţional pentru Întreprinderi Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), într-o conferinţă de specialitate.

Citiţi şi: Rolul Rusiei în ceea ce face Toader

„Modificarea legislaţiei privind sistemul public de pensii are implicaţii multiple sociale şi economice, fiind imperios necesar ca înainte de luarea unei hotărâri în acest domeniu să fie realizate ample analize de impact (social, bugetar, economic) şi consultări cu partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile. Conform proiectului, valoarea punctului de referinţă va creşte de la 1.265 de lei, la 1 septembrie 2019, la 1.875 de lei, la 1 septembrie 2021. Aceasta înseamnă o creştere cu 79%, fapt nemaiîntâlnit în vreo altă ţară. Această majorare a pensiilor va aduce creşteri ale taxelor şi impozitelor, dar şi a inflaţiei, cu până la 15%”, a spus Ovidiu Nicolescu.

Conform acestuia, noua Lege a sistemului public de pensii trebuie să respecte pe deplin principiile politicii fiscal-bugetare, precum principiul transparenţei, al stabilităţii, cu asigurarea predictibilităţii pe termen mediu, al responsabilităţii fiscale, al echităţii, cu luarea în calcul a impactul financiar potenţial asupra dezvoltării economice pe termen mediu şi lung.

Reprezentanţii CNIPMMR apreciază că în 2018 va exista un deficit de circa 7 miliarde de lei la bugetul de pensii, ce va fi acoperit de la bugetul general.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză estimează 5,7 milioane de salariaţi şi un salariu mediu brut de 5.362 lei în 2021 (netul urmând să fie 3.313 lei). Astfel, 21,25% din salariul mediu brut în 2021 ar genera venituri la bugetul de pensii de 78 miliarde de lei, în condiţiile unei colectări integrale, iar cheltuielile pentru pensii în 2021 vor fi de 115 miliarde lei, deficitul fiind de peste 30 miliarde de lei

Deși a trecut mai bine de o lună de când legea pensiilor este în dezbatere publică, subiectul este totuşi absent de pe agenda publică. Nici din partea Guvernului, nici din partea Opoziţiei nu au fost prezentate argumente despre cât de bună sau, dimpotrivă, despre cât de nepotrivită este reformarea sistemului de pensii.

În schimb, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a avut grijă să transmită pensionarilor un avertisment: „Este bine ca pensionarii din România să știe că vor fi direct afectați dacă PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi pentru că se va modifica guvernarea. Este bine să știe ce îi așteaptă”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Opt din zece IMM-uri nu sunt de acord cu eventualele modificări ale Codului fiscal (CNIPMMR)

Antreprenorii susțin majorarea salariului minim la 3.000 de lei, dar cu o condiție

Reprezentanții IMM-urilor, după discuțiile cu Ciucă: Modificările la Codul Fiscal sunt nedrepte. De companiile mari nu se atinge nimeni

Sondaj printre patroni: După creșterea salariului minim, vin concedierile

Partenerii noștri