Live

Carmen Dan şi Teodor Meleşcanu, audiaţi de Olguţa Vasilescu pentru votul din 26 mai

Data actualizării: Data publicării:

Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea posibilelor fraude la alegerile europarlamentare şi la referendumul din 26 mai a stabilit, luni, lista instituţiilor ai căror reprezentanţi vor fi chemaţi la audieri. Pe listă se află şi ministrul de Interne, Carmen Dan şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Cei doi miniştri vor fi audiaţi marţi de membrii comisiei. Preşedintele comisiei de anchetă, deputatul PSD, Lia Olguţa Vasilescu a declarat că vor fi solicitate de către comisie pentru audieri următoarele instituţii: Autoritatea Electorală Permanentă, Biroul Electoral Central, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar şi alte autorităţi publice centrale şi locale care pot furniza date privind modul în care s-a organizat şi desfăşurat scrutinul din 26 mai.

Reprezentanţii opoziţiei au cerut în cadrul comisiei să se analizeze şi neregulile privind votul din diaspora şi faptul că nu s-a putut exercita votul de către românii din afara ţării şi nici nu s-a prelungit programul de votare în secţiile unde erau cozi, însă propunerile au fost respinse.

Luni sunt audiaţi politologul Ionuţ Apahideanu şi matematicianul Dan Şelaru, care au sesizat, în mediul online, posibile nereguli cu privire la listele suplimentare. Marţi, la ora 10 va fi audiat ministrul de Interne, Carmen Dan, urmând ca la ora 11:30 să vină la audieri şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri