Live

Coaliția stă pe un butoi cu pulbere. Lideri PNL din teritoriu cer ieșirea partidului de la guvernare

Data actualizării: Data publicării:
Lierii PNL. Foto: Inquam Photos / George Călin

Crește numărul vocilor din PNL care cer ieșirea liberalilor de la guvernare. Ei spun că măsurile fiscale cerute de PSD și pentru care premierul social-democrat Marcel Ciolacu a amenințat chiar cu demisia lovesc în electoratul liberal.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, este cel mai recent politician care face un apel în acest sens. Ieri, viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, a avertizat că partidul trebuie să iasă de la guvernare, în caz contrar „se duce în cap”.

„Guvernul PNL - PSD sau PSD – PNL. Oricum le-ai ordona, Guvernul este bipartid! Guvernarea trebuie să se abțină de la măsuri care lovesc direct în electoratul unuia sau altuia dintre partide”, a scris Alin Tișe pe Facebook.

„Creșterea fiscalității lovește direct în electoratul PNL. Și condamnă România la o criză profundă și recesiune. Susținerea economiei reale presupune susținerea mediului de afaceri și nicidecum fiscalitatea crescută”, a continuat el.

„Asta echivalează practic cu scoaterea PNL de la guvernare! PNL trebuie să iasă de la guvernare în măsura în care guvernarea nu ține cont de prioritățile liberale și mărește fiscalitatea”, a mai spus Tișe.

El a precizat că varianta ieșirii de la guvernare nu a fost discutată în PNL.

Nu, nu am discutat în partid asta. Este ceea ce gândesc și ce aș face eu, dar partidul gândește cu mintea altora”, a scris el.

Postarea lui Tișe vine la doar o zi după cea a lui Tabără, cu același mesaj.

„Sau ieșim de la guvernare sau ne ducem în cap”, a avertizat el.

Să fie clar: PNL trebuie să susțină măsuri liberale și nu împotriva principiilor liberale! Să nu uite că el reprezintă un electorat care l-a mandatat cu un scop în Parlamentul României, nu doar să facă figurație sau să fie brelocul cuiva, în speță al PSD”, a scris Tabără.

„Dacă nu este tratat cu respect, ca un partener, dacă ideile și principiile liberale nu există în coaliție, care este sensul rămânerii acolo? Putem să ne dăm la o parte, să-i lăsăm să guverneze cum vor dacă nu țin cont de nimeni și nimic, iar cei care cred cu tărie „doar” în politica lor să rămână cu ei!”, a continuat el.

„Dacă lucrurile continuă în acest ritm, iar PNL nu face nimic, riscă să iasă de pe scena politică!Principiile sunt mai importante decât câteva luni de guvernare. Nu se mai poate ca tot ce se întâmplă anti-economie să fie decontat de noi, PNL.Repet, este nevoie de reformă, dar una reală. Nu făcută în pripă, peste noapte, prin O.G.”, a mai spus el.

Tabără a precizat, la rândul său, că aceasta este o opinie personală, nu a PNL Timișoara.

„Dar tăcerea, ACUM, înseamnă lașitate, complicitate și iresponsabilitate”, a conchis el.

Și vicepreședintele PNL Florin Roman a vorbit despre posibilitatea ieșirii partidului de la guvernare.

Noi nu putem sta într-o coaliţie, atâta timp cât nu se ascultă şi punctul nostru de vedere. Noi ca liberali nu putem fi de acord cu supraimpozitarea celor care deja plătesc taxe şi muncesc cinstit în această ţară. Mai întâi, din punctul nostru de vedere, trebuie făcută o reformă a administraţiei publice centrale, trebuie redus drastic numărul instituţiilor ineficiente, care se calcă în picioare ca atribuţii, trebuie redus numărul secretarilor de stat, al consilierilor, al funcţiilor de conducere”, a spus Roman.

Apelurile pentru ieșirea de la guvernare vin după un război al declarațiilor între PSD și PNL, în ultimele zile, având ca subiect pachetul de măsuri fiscale propus de PSD, care prevede taxe mai mari pentru microîntreprinderi și renunțarea la unele facilități fiscale, inclusiv pentru domeniul IT.

Marcel Ciolacu a amenințat chiar cu demisia, dacă acest pachet nu trece.

„Joc cu mandatul pe masă”, a spus el.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă”, a susținut însă că „nu se pune problema” demisiei premierului.

„Dialogul, consultările, atât cu mediul de afaceri, cât și cu societatea civilă, pe măsurile pe care Guvernul urmează să le ia, este foarte binevenit și chiar dacă mai zăbovim oleacă în timp este important să avem aceste discuții, inclusiv la nivel politic”, a spus Nicolae Ciucă, la sediul PNL.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri