Coaliția decide astăzi dacă va comasa alegerile. Rareș Bogdan: Nu e o problemă de bani/ Ciucă e cea mai bună opțiune pentru România
Coaliția de guvernare se întrunește luni, de la ora 16:00, la Palatul Victoria, pentru a lua o decizie în privința comasării alegerilor de anul acesta. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate și dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența spre ultimele două duminici de alegeri din acest an și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile”. De asemenea, liberalul a precizat că „nu e o problemă de bani”, ci important este „să fie reprezentativitate și să oprim extremismul”. El exclude susținerea unui alt candidat la alegerile prezidențiale și la cele pentru Primăria Capitalei, decât cel PNL și totodată ar accepta candidaturi comune PSD – PNL, „dacă vor înțelege cu toții că Nicolae Ciucă este cea mai bună opțiune pentru România”.
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Dezvăluiri privind retragerea lui Ciolacu de la negocieri. Surse: Tensiuni PSD-PNL privind unele măsuri de austeritate
Nicușor Dan spune că l-a surprins „ieșirea emoțională” a lui Ciolacu
Marcel Ciolacu nu ar mai dori să fie premier. Președintele PSD și Sorin Grindeanu se luptă pentru șefia Camerei Deputaților (surse)
USR pune opt condiții ca să intre la guvernare. Reacția PSD-PNL-UDMR la cererile anunțate de Elena Lasconi
Culisele discuțiilor dintre PSD, PNL, UDMR și USR
Tensiuni în coaliția pro-europeană. Întâlnire PSD-PNL-UDMR, fără USR
Romașcanu, PSD, după anunțul primarului Capitalei: Avem doar la USR doi candidați
„La ora 16:00, o ședință de Coaliție la Guvern în care ne vom întâlni în consiliul de coordonare al coaliției pentru a alege cea mai bună decizie pentru organizarea alegerilor din acest an. Vom pune pe masă toate variantele, vom aduce și argumente pentru comasare dar și argumente pentru a merge la toate cele 5 duminici de alegeri singuri în alegeri, pentru că, până la urmă, avem și sondaj de opinie, avem și focus group-uri, avem și discuții cu societatea civilă, avem și monitorizările pe ceea ce s-a discutat în mass-media în spațiul public în ultima săptămână, inclusiv ceea ce ați spus dvs și colegii dvs, că așa e normal, să ascultăm vocea poporului și vocea tuturor pentru a alege cea mai bună decizie.
Există exemple la nivel european. Nu mai puțin de 7 state care organizează alegeri comasate locale, regionale cu parlamentare, landuri din Germania, regiuni din Italia, de asemenea Belgia, inclusiv parlamentare în Ungaria, Irlanda, Luxemburg, Portugalia, așa cum sunt și alegeri care se organizează doar europarlamentare.
Pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate și dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența spre ultimele două duminici de alegeri din acest an și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile, sincer...nu e o problemă de bani, pentru că democrația costă. Acum că plătim 800 de milioane sau 600 – 650 de milioane, nu acolo stă marea economie a României. Important este să fie reprezentativitate și să oprim extremismul, pentru că ăsta este cel mai mare pericol pentru România. Am urmărit cu mare atenție inclusiv declarațiile făcute de președintele Rusiei, care sunt îngrijorătoare la adresa liniștii Europei pentru următoarea perioadă.
Pentru noi este nevoie de stabilitate. Este cheia următorilor ani iar România trece printr-o perioadă foarte bună din punct de vedere economic, din punct de vedere al stabilității, din punct de vedere al modului în care este privită la nivel european. Asta trebuie să se răsfrângă și în viața de zi cu zi”, a afirmat Rareș Bogdan în fața sediului PNL.
Acesta exclude varianta susținerii unui alt candidat decât cel PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei precum și prezidențiale.
„PNL este obligat de istoria sa, suntem un partid cu blazon, chiar dacă ușor blazat în această perioadă, sper să le scot blazarea colegilor mei din țară și să înțeleagă că avem o șansă foarte importantă, dar trebuie să vorbim cu oamenii, să ieșim în media, să stăm pe stradă între oameni, să nu-i ocolim. Nu se pune problema unui alt candidat decât cel al PNL, exclus”, a mai spus prim-vicepreședintele PNL.
Însă Rareș Bogdan mai spune că nu este exclus absolut nimic, întrebat despre posibile candidaturi comune. „Asta dacă vor înțelege cu toții că Nicolae Ciucă este cea mai bună opțiune pentru România, mai ales privind contextul internațional. Îi așteptăm pe toți să-l susțină. Noi nu stăm în momentul ăsta pe ideea că trebuie neapărat să vină o variantă a noastră. Suntem oameni care colaborăm, care dialogăm, oameni care vin cu argumente și nu venim să impunem ceva, că nu suntem veniți dinspre Est cu cizmă sovietică. Suntem niște oameni raționali, care am construit democrația în această țară, care a modernizat România istoric și care participăm acum la digitalizare și dezvoltare”, a mai precizat liberalul.
Liderii PNL și PSD se întâlnesc luni la Guvern ca să se pună de acord în legătură cu alegerile din acest an. Discuțiile încep la ora 16:00. Sunt detalii care trebuie stabilite cât mai repede, având în vedere că, în mai puțin de patru luni, vor fi organizate europarlamentarele, care ar putea fi comasate cu localele. Decizia finală și ultimele calcule se fac astăzi.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News