Live

Ciucă: Schimburile comerciale între România şi Polonia au crescut. Trebuie găsite soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale

Data publicării:
Premierul Nicolae Ciucă a primit vizita omologului să polonez Mateusz Morawiecki. Foto: gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că volumul schimburilor comerciale înregistrat anul trecut între România şi Polonia a crescut cu 20% faţă de anul 2021, ajungând la 11 miliarde de euro, dar a punctat faptul că deficitul de balanţă comercială este în defavoarea României, iar mediul de afaceri românesc trebuie să găsească soluţii pentru echilibrarea acestuia, informează Agerpres.

Şeful Executivului de la Bucureşti a participat, alături de premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki, la Forumul economic România - Polonia, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României.

"Este un eveniment care vine să marcheze relaţiile foarte bune, atât în plan politic, cât şi în plan economic, dintre România şi Polonia. (...) România şi Polonia au un parteneriat strategic semnat în anul 2009. Deci, există o consistenţă foarte solidă pe baze fundamentate, aşa cum spuneam, de la cel mai înalt nivel până la nivelul relaţiilor economice pentru ca împreună să găsim soluţii de colaborare şi de întărire a relaţiilor dintre ţările noastre", a declarat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că anul trecut a fost un an benefic pentru comunitatea de afaceri din România şi Polonia, dar a subliniat că antreprenorii români trebuie să găsească soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale dintre cele două state.

"Discutăm de această cifră de aproape 11 miliarde de euro.(...) Este o creştere cu aproximativ 20% faţă de anul 2021. Din păcate, deficitul de balanţă comercială este în defavoarea României şi aici sunt convins că intervine rolul şi nivelul de ambiţie al oamenilor de afaceri din România, astfel încât împreună să identificăm acele soluţii prin care să echilibrăm această balanţă comercială. Sigur, avem nevoie ca atunci când vorbim de investiţii în România - şi să recunoaştem că Polonia se află pe locul 19 în topul investitorilor - eu consider că investitorii români trebuie să găsească acele oportunităţi şi potenţialul prin care amprenta investiţiilor în România să devină mai consistentă şi să fie mai cunoscută pentru a putea, într-adevăr, să ne atingem obiectivele din punct de vedere economic", a afirmat Ciucă.

Şeful Executivului de la Bucureşti a subliniat oportunităţile comune pentru dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale, cu accent pe atragerea banilor europeni.

"Există liniile de finanţare din fonduri europene şi există liniile de finanţare din fonduri de la bugetul de stat. S-a menţionat faptul că Polonia a reuşit să treacă prin criza economică din anii 2008-2009 datorită unei foarte bune şi chibzuite proceduri de absorbţie a banilor europeni. Eu consider că România şi-a învăţat lecţia şi în acest moment ţara noastră, dacă ne uităm la cifrele care vizează nivelul de absorbţie din Cadrul financiar 2014-2020, am ajuns la 80%. Suntem pe final şi în decembrie, anul acesta încheiem perioada n plus trei şi, aşa cum ne-am asumat la nivelul Guvernului, există toate premisele să încheiem cu nivel de absorbţie de peste 90%, cel puţin 90%", a afirmat Ciucă.

El a menţionat şi faptul că pentru cadrul financiar 2021-2027 Guvernul a reuşit să aprobe operaţionalizarea celor 16 programe.

Cu referire la PNRR, Ciucă a evidenţiat faptul că România este una dintre puţinele ţări ale UE care au depus cererea de plată numărul doi.

"Săptămâna aceasta avem reprezentanţi ai Comisiei care vin la Bucureşti şi finalizăm clarificările astfel încât să putem să primim aprobarea şi finanţarea pe cererea de plată numărul doi şi, desigur, lucrăm la îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor pentru cererea de plată numărul trei", a spus Ciucă.

Premierul s-a referit şi la paşii făcuţi de România în vederea apropierii de obiectivul privind accederea la OCDE.

Revenind la planul relaţiilor bilaterale, Ciucă a punctat ca domenii importante de cooperare economică sectorul energetic, agricultura şi industria IT&C şi Tehnologie.

"Există oportunităţi în Polonia, există oportunităţi în România. (...) România este în măsură să-şi dezvolte domeniul energetic nu numai din perspectiva de a deveni independenţi din acest punct de vedere, ci şi din perspectiva de a fi în măsură să asigurăm energie pentru cei care nu au. Când vorbesc de energie, mă refer şi la energia electrică şi la gazele naturale, iar la energia electrică există foarte, foarte limpede asumat componenta de energie curată, energie verde, energie regenerabilă. Sunt atâtea oportunităţi pe care le avem şi pe care dumneavoastră, oamenii de afaceri, trebuie să le întrebuinţaţi", a afirmat Ciucă.

Cu privire la sectorul agricol, el a susţinut că România şi Polonia sunt două ţări care au un sector agricol foarte bine dezvoltat şi cu potenţial.

"Există spaţiu astfel încât prin eficientizarea proceselor să putem să obţinem producţii agricole mai mari şi, totodată, să ne orientăm şi să ne concentrăm pe prelucrarea acestor produse şi să reuşim să ne asigurăm prin industrializare, prin procesare, alimentele necesare cetăţenilor din România, respectiv Polonia, şi, de asemenea, să putem să exportăm, pentru că avem ce să exportăm, doar după ce reuşim să asigurăm un cadru de procesare adecvată", a afirmat Ciucă.

El a menţionat şi potenţialul oferit de industria IT&C şi tehnologie.

"Sigur, adăugăm şi inteligenţa artificială. (...) Există un apetit din partea companiilor mari în domeniu pentru a se folosi de capacitatea, de inteligenţa românilor şi polonezilor pentru dezvoltările în acest sector. Uitându-ne la cifre, putem să constatăm cu uşurinţă că procentul pe care industria IT&C l-a adus la bugetul de stat este unul consistent, dar totodată este unul cu potenţial şi cu valoare adăugată foarte mare şi asta trebuie să reprezinte pentru noi un obiectiv", a spus Ciucă.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ungaria sfidează Polonia și acordă azil unui politician acuzat de deturnare de fonduri. Reacția Varșoviei

Polonia interzice „preluările ostile” ale companiilor media cheie de către aliații lui Viktor Orban

Ungaria se află pe o cale fără întoarcere sub Viktor Orban, avertizează un ministru polonez. Cum este văzută Budapesta la Bruxelles

Polonia vinde unt din rezerva statului, pentru a stabiliza prețurile înainte de sărbătorile de iarnă

Partenerii noștri