Live

Exclusiv Ciucă, despre poziția Austriei în privința Schengen terestru: Abia aștept cum vor vota la Congresul PPE de la București

Data actualizării: Data publicării:
Cancelarul austriac Karl Nehammer și președintele PNL Nicolae Ciucă. Foto colaj: Profimedia Images/ Inquam Photos (George Călin)

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a explicat, luni, la Jurnalul de Seară de la Digi24, de ce merită România să intre complet în Spațiul Schengen, decizie pe care guvernul austriac o amână. El a afirmat că după această pledoarie pe care o va susține la Congresul PPE și după declarația finală a liderilor europeni care vor fi prezenți la București, „abia aștept cum vor vota”.

„Începând de mâine de la prânz vom avea prezența liderilor PPE, liderii instituțiilor importante din UE, președinta Comisiei și președinta Parlamentului, președintele PPE, domnul Weber, plus ceilalți lideri de țară și premieri – sunt 13 care vor sosi la București. Cu fiecare dintre ei vom negocia și negocierile sunt aproape de final, urmează decizia, ca în declarația finală a Congresului PPE să avem acceptul și decizia ca România să finalizeze procesul de integrare în Spațiul Schengen.

Toate discuțiile și negocierile sunt îndreptate în această direcție, pentru că este un moment absolut important și relevant pentru PNL, dar mai important este pentru România, pentru că, în țara noastră, dincolo de prezența liderilor europeni, până ieri erau acreditați 640 de jurnaliști. Deci este evenimentul politic al anului în Europa și se desfășoară la București. Este o recunoaștere a relevanței PNL, al României, al activității noastre ca țară, inclusiv al modului în care am reușit să parcurgem toată această perioadă deosebit de dificilă și faptul că se desfășoară într-o țară de graniță cu Ucraina arată interesul pentru tot ceea ce înseamnă stabilitatea și securitatea UE.

La acest Congres va fi aprobată strategia PPE pentru campania la europarlamentare, planul electoral și un moment aparte va fi nominalizarea doamnei Ursula von der Leyen pentru președinția Comisiei. Iată că Bucureștiul, România, aleasă pentru a se puncta acest moment politic deosebit de important pentru Europa.

În perioada de preaderare, României i-a crescut PIB-ul de 3 ori. Din 2007 până acum cifra de afaceri în România a crescut de la 860 de miliarde de lei la 2.700 de miliarde, PIB-ul a crescut de la 480 de miliarde la 1.583 de miliarde în 2023, 1.773 miliarde de lei - previziunea pentru 2024. Numărul de angajați cu contracte de muncă a crescut de la 4,7 milioane la 6,7 milioane. Punctul de pensie a crescut de la 416 lei la 1.785 anul 2023, respectiv 2.023 de lei în 2024. România a beneficiat de 62 de miliarde de euro, de libertatea de mișcare în care 4 milioane de români își desfășoară activitatea în Diaspora.

Din momentul în care am intrat în UE, au intrat 115 miliarde de euro investiții străine. Banii trimiși de românii din Diaspora în țară sunt peste 100 de miliarde de euro. Aceasta va fi pledoaria noastră pentru partenerii din PPE, de aceea merităm să fim susținuți în tot ceea ce înseamnă activitatea noastră și românii să înțeleagă că activitatea noastră în interiorul celui mai puternic partid politic din Europa. Avem 177 de parlamentari din 705.

Abia aștept cum (Austria - n.red.) vor vota în momentul în care vom această decizie la documentul final al Congresului”, a spus Nicolae Ciucă.

Austria va aștepta rezultatele deschiderii spațiului Schengen pentru Bulgaria și România pe calea aerului și a apei și abia apoi va reflecta asupra deschiderii frontierelor terestre. Declarația a fost făcută de ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, înainte de reuniunea miniștrilor de resort de la Bruxelles, relatează G4Media.ro care citează radioul public bulgar.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Noi semnale pozitive din Austria privind aderarea României la Schengen, după reuniunea de la Budapesta. Când va fi votul decisiv

Ciolacu: „Sunt încrezător că România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Partenerii noștri