Live

Ciucă: Decizia Moody's de a reconfirma ratingul României arată că ţara are „o economie robustă”. „E rezultatul guvernării liberale”

Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele Senatului: Avem aproximativ 116 kg de ambalaje, de deşeuri, pe cap de locuitor. Foto: Inquam Photos/ George Călin

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, susține că decizia Moody’s de a reconfirma ratingul suveran al României şi perspectiva stabilă arată că țara are o economie robustă. „Această situaţie economică solidă este rezultatul măsurilor luate în timpul guvernării liberale”, a scris liberalul, sâmbătă, într-o postare pe Facebook. 

„A treia mare instituţie financiară internaţională notează performanţele economiei româneşti. Agenţia Moody's a reconfirmat ratingul de ţară Baa3 pentru datoria pe termen lung şi P-3 pentru datoria pe termen scurt. Aceşti indicatori arată că România are o economie robustă, care a făcut faţă provocărilor din ultimul an şi are capacitatea de creştere sustenabilă în anii următori. Această situaţie economică solidă este rezultatul măsurilor luate în timpul guvernării liberale”, a scris Ciucă. 

El susţine că anul trecut "România a marcat recorduri istorice în materie de investiţii străine directe, de absorbţie a fondurilor europene", menţionând că "valoarea în bani a creşterii economice din anul anterior a fost cât întreg PIB-ul României din 2004".

"Raportul Moody's confirmă că acestea sunt fundamente ferme pentru continuarea sporirii productivităţii muncii şi a creşterii economice robuste din anii următori, precum şi pentru reducerea şi mai mult a diferenţei dintre nivelul de trai al românilor şi media europeană. Moody's este a treia mare agenţie internaţională, după Fitch (în septembrie) şi Standard & Poor's (în octombrie) care certifică soliditatea economiei româneşti şi capacitatea noastră de creştere", a mai scris Nicolae Ciucă.

Agenţia de rating Moody's a reconfirmat vineri ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria pe termen lung şi P-3 pentru datoria pe termen scurt, precum şi perspectiva stabilă.

Confirmarea ratingurilor reflectă, în opinia agenţiei, perspectivele robuste de creştere pe termen mediu ale României, susţinute de fondurile alocate de Uniunea Europeană şi fluxurile de investiţii străine directe.

În opinia agenţiei, economia României va înregistra o creştere de 2% în anul 2023, de 3,2% în 2024 şi 3,5% în 2025, în linie cu potenţialul de creştere al economiei, perspectivele favorabile fiind susţinute de niveluri ridicate de investiţii străine directe şi de alocări de fonduri în cadrul programelor Uniunii Europene.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

A recunoscut, la ZECE zile după ce a făcut semne provocatoare în România - Kosovo: ”Nu a contat pentru noi”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă a demisionat de la șefia PNL. Toată conducerea partidului pleacă. Ilie Bolojan devine președinte interimar

Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost o tactică absolut catastrofală”

Ședință la PNL, după scorul obținut de Ciucă la alegeri. „Alianța cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat”

Cum s-a votat în țară. Georgescu a câștigat 13 județe, multe fiefuri ale PNL. Ciolacu, în 16 județe, iar Lasconi în cinci

Partenerii noștri