Live

Ciucă anunță că PNL va avea candidat la președinție. „Am lăsat fiecare preşedinte de filială să-şi exprime propria analiză”

Data publicării:
Nicolae Ciucă, președintele Senatului României. Foto: Profimedia Images

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat vineri că a analizat rezultatele alegerilor împreună cu liderii filialelor judeţene, iar cifrele „reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”. La finalul unei şedinţe care a durat peste şase ore, liberalii au stabilit că vor avea propriul candidat la alegerile prezidenţiale.

„Am avut o analiză a rezutatelor şi, sigur, am plecat de la datele pe care le avem astăzi de la BEC. Discutăm despre scorul politic al PNL, de peste 30%, şi un număr de 2,5 milioane de voturi”, a declarat Nicolae Ciucă vineri.

El le-a mulţumit celor care au votat PNL, dar şi celor care au ales candidaţii altor partide şi care, la următoarele alegeri, „vor cântări şi vor vedea toate realizările pe care PNL le-a realizat în administraţia locală şi la guvernare”.

„Acest vot totodată reconfirmă PNL ca fiind cel mai puternic partid de dreapta din România”, a mai declarat Ciucă, citat de News.ro.

„Am avut dialog şi am lăsat fiecare preşedinte de filială să-şi exprime propria analiză, propriul punct de vedere. La final am avut o discuţie legată de perspectiva alegerilor viitoare”, a anunţat liderul PNL.

Ciucă a anunţat că toţi preşedinţii de filială au stabilit, în unanimitate, ca liberalii să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția lui Nicușor Dan, după ce Crin Antonescu a anunțat că își suspendă candidatura la prezidențiale: E nerezonabil

Nicuşor Dan, despre contestația lui Călin Georgescu la CEDO: „Acolo va fi o judecată serioasă. Statul român trebuie să vină cu dovezi”

Discuție între Simonis și Ciolacu pe TikTok: „Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Să știi că toți i-am dat”

Zelenski refuză organizarea de alegeri prezidențiale: „Am încălca legislația ucraineană în numele lui Putin” 

Partenerii noștri