Live

Cîţu (PNL), despre Vâlcov: Consilierul condamnat aruncă tot felul de petarde în spaţiul public

Data publicării:

Senatorul PNL Florin Cîţu susţine că Darius Vâlcov, „consilierul condamnat în primă instanţă la 8 ani cu executare”, aruncă tot felul de petarde în spaţiul public, liberalul referindu-se la declaraţii ale acestuia cu privire la o 'gaură' de 2 miliarde de dolari în buget, citând date ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), care ar fi apărut în perioada 2015 - 2017, scrie Agerpres.

„Declaraţiile lui Darius Vâlcov - autodenunţ? Consilierul, condamnat în primă instanţă la 8 ani cu executare, aruncă tot felul de petarde în spaţiul public. Cel care a furat din bani publici ani de zile (aşa zice o instanţă) vine şi (auto)denunţă un jaf de proporţii. Preţul de referinţă al gazelor naturale nu a fost actualizat din 2008 de ANRM! Unde este jaful? La acest preţ se aplică redevenţa. Astfel, pentru că preţul de referinţă nu a mai fost actualizat, redevenţa încasată de statul român a fost mai mică. Şi aici apare onestul (??) Darius Vâlcov şi trage un semnal de alarmă”, a susţinut Cîţu într-o postare pe Facebook, potrivit Agerpres.

Liberalul a vorbit despre „ceea ce nu spune Darius Vâlcov”: „Care ar fi fost preţul pentru consumatori, persoane fizice şi juridice, dacă acest preţ de referinţă era actualizat. Cu o lună în urmă, Vâlcov propunea plafonarea preţului la gaze. Şi, mult mai important, din 2012, la guvernare este PSD, inclusiv Darius Vâlcov. Dacă era un jaf de proporţii, de ce nu a făcut nimic până acum? Aceste declaraţii sunt un autodenunţ? Sunt sigur că va explica procurorilor, dar mai ales romanilor de ce nu a făcut nimic în 6 ani de guvernare, în cadrul anchetei penale pe care o cere tot el”.

Despre ANRM, care actualizează preţul de referinţă, senatorul PNL aminteşte că "se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru, printr-un consilier de stat. Credeţi că va veni Vâlcov cu răspunsuri pentru aceste întrebări?", a mai scris el pe reţeaua de socializare.

„Curtea de Conturi nu face analize calitative. Doar cantitative. De exemplu, CC spune că o instituţie pierde bani dacă nu-i plasează la bancă cu cele mai mari dobânzi. Dar banca cu cele mai mari dobânzi de cele mai multe ori înseamnă şi cea mai riscantă (băncile cu acţionari din Grecia şi Cipru în România). Aşa că mai uşor cu "analizele" CC”, a adăugat Florin Câţu în finalul postării.

„Gaura” de 2 miliarde de dolari pierduţi de statul român în perioada 2015 - 2017, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), reprezintă o faptă penală, a afirmat, sâmbătă, consilierul economic al premierului, Darius Vâlcov, precizând că a pus această informaţie la dispoziţia publicului.

„Tot ceea ce am făcut eu a fost ca, în momentul în care am primit o astfel de informaţie din partea ANRM, a fost să o pun la dispoziţia publicului, pentru că din punctul meu de vedere este o faptă penală şi, aşa cum prevede legea, în momentul în care ai luat cunoştinţă de o faptă penală, trebuie să o anunţi. Eu acest lucru l-am făcut şi cred că trebuie dezbătut dacă această gaură de 2 miliarde de dolari, care ANRM spune că s-a făcut bugetului de stat, urmează să fi anchetată sau nu sau se va trece, aşa cum ne-am obişnuit, în tăcere şi vom uita de aceşti bani pentru totdeauna”, a declarat Vâlcov.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ciucă, despre listele PNL nefinalizate de candidați de parlamentare: „Când e momentul nominalizării, este o efervescenţă mai aparte”

Cîțu, după ruperea Alianței PSD-PNL la București: „E nevoie de un candidat de calibru și de la PNL nu poate fi decât Ciucă”

Cum au crescut acțiunile companiei Gabriel Resources de la începutul lunii februarie

Șefii PNL au discutat despre ieșirea de la guvernare. Blaga: „Se rupe hamul ori moare calul”

Partenerii noștri