Live

Video Cioloș, despre discursurile antivacciniste ale AUR: Noi nu împărtășim așa ceva. Nu USR PLUS i-a trimis în Parlament, ci alegătorii

Data actualizării: Data publicării:
Copreședintele USR PLUS, Dacian Cioloș. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Dacian Cioloș a declarat miercuri seara, la Digi24, că formațiunea al cărui lider este nu are niciun parteneriat cu AUR iar membrii USR PLUS nu împărtășesc nicio viziune a celor din AUR, în special cele îndreptate împotriva imunizării și a certificatului european de vaccinare. Întrebat dacă merită cei din AUR să aibă dreptul să dea jos un Guvern printr-o moțiune de cenzură, având în vedere poziția lor antivaccinistă și antieuropeană, Cioloș a afirmat că nu partidul său i-a pus în Parlament, ci alegătorii, astfel că „nu este vina USR PLUS”. Cele două formațiuni au semnat împreună moțiunea de cenzură împotriva premierului Cîțu, însă această alianță a fost doar „o procedură administrativă”, susține Cioloș.

„Nu suntem parteneri, nu avem niciun acord, nu avem nici obiective politice comune, nu am negociat nimic, nu împărtășim obiective și viziune politice, avem programe politice diferite. Nu avem în comun decât faptul că au semnat și cei de la AUR o moțiune de cenzură împotriva premierului Cîțu. Atât.

Nu avem un proiect politic comun cu cei de la AUR, nu împărtășim viziuni politice cu ei. E pur și simplu o procedură administrativă în Parlament, atunci când vrei să depui o moțiune de cenzură ceri semnături parlamentarilor, indiferent de partid, pentru că tu ai o moțiune pe care ai prezentat-o și ceri semnături, se îndeplinește numărul de semnături, îndeplinești procedura parlamentară și punct”, a declarat copreședintele USR PLUS Dacian Cioloș, la Digi24.

De-a lungul timpului, reprezentanții AUR și-au exprimat în mod repetat poziția împotriva imunizării anti-Covid și împotriva certificatului european de vaccinare, document pe care Dacian Cioloș l-a susținut la nivel european. Deși au semnat împreună o moțiune de cenzură pentru a da jos Guvernul Cîțu, USR PLUS nu împărtășește niciuna dintre părerile pe care membrii AUR le au despre vaccin și despre campania de vaccinare din țară, susține liderul USR PLUS.

„Este problema lor, ei își asumă obiectivele lor politice și viziunea lor, noi nu împărtășim așa ceva, nici cu ei așa cum nici cu PSD nu împărtășim multe lucruri. Este normal, fiecare partid are viziunea sa, o viziune pe care când ești în opoziție o exprimi în Parlament iar atunci când ești la putere o împărtășești printr-un program de guvernare.

Noi am împărtășit un program de guvernare cu PNL și UDMR și știți foarte bine de ce s-a ajuns în situația în care suntem acum. Sper să o depășim cât mai repede, sper să treacă acest Congres PNL cât mai repede ca să avem claritate din partea lor și să știm ce facem de acum înainte”, a continuat Cioloș.

Citește și: Guvernul, punct de vedere către CCR privind moțiunea de cenzură USR PLUS - AUR: „Am putea ajunge la abuzuri din partea Parlamentului”

Cioloș: Nu e vina USR PLUS că AUR a ajuns în Parlament

Guvernul discută posibilitatea de a introduce certificatele Covid pentru ca restaurantele să poată rămâne deschise și când o localitate trece de incidența de 3 cazuri la mia de locuitori, a anunțat miercuri premierul Florin Cîțu.

Măsura a fost amendată de AUR, într-o postare pe Facebook: „Introducerea certificatului verde digital pe teritoriul României pentru accesul la evenimente publice (nunți, botezuri, înmormântări, concerte, evenimente sportive etc.) reprezintă o formă gravă de discriminare și un atac la libertatea românilor”.

Întrebat dacă este de părere că cei din AUR sunt vinovați de faptul că în România s-au vaccinat puțini oameni, Dacian Cioloș a răspuns: „Cred că și cei de la AUR, dar și mulți alții care au venit cu fake news legate de vaccin, care au speriat oamenii, da, cred că au ocupat mult mai mult spațiu decât ocupă și au ocupat medicii și oamenii cu experiență care pot să explice cetățenilor lucruri despre vaccin”.

Întrebat în continuare dacă, în acest condiții, merită ca cei din AUR să ajungă în politică și să ajungă să dea jos Guvernul cu ajutorul celor din USR PLUS, Cioloș a afirmat că nu USR PLUS i-a pus pe membrii AUR în Parlament, ci alegătorii.

„Nu noi i-am trimis în Parlament, cei care i-au trimis în Parlament, să aibă reprezentanți acolo, în fața lor să răspundă. Nu e vina noastră că au ajuns ei în Parlament”.

În ceea ce privește criza politică, Cioloș a declarat: „După moțiune, depinde de PNL. Noi suntem dispuși să stăm la masa tratativelor. Dacă vor propune alt premier, putem începe discuțiile. Discutăm toate opțiunile în interiorul partidului., pentru a fi pregătiți. În opinia noastră, e o singură soluție pentru coaliție, guvernarea cu PNL și UDMR. Chiar dacă liberalii au o colaborare mai mult sau mai puțin formală cu PSD”.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Bătaie de joc! Clubul din România care nu și-a mai plătit jucătorii de NOUĂ luni. După meci, n-a mai rezistat: ”Plângem noaptea”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

POT, SOS și AUR au făcut circ în Parlament în prima zi a noului Legislativ. Unii au sfidat presa, în timp ce alții au cântat colinde

Dacian Cioloş: „Nimeni nu mai vrea să guverneze România anul viitor! Parcă ne-am întors în timp, în noiembrie 2015”

Zeci de candidați au contribuit la parlamentare cu sume mai mari decât propriile venituri (Expert Forum)

George Simion vrea să inițieze procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, în noul Parlament. „Avem voturi”

Partenerii noștri