Ciolacu şi-a depus candidatura pentru Cotroceni cu critici pentru Iohannis: „Să dea explicații despre program și despre deplasări”
Liderul PSD Marcel Ciolacu şi-a depus candidatura oficială pentru funcţia de preşedinte al României. El a fost însoțit la Biroul Electoral Central (BEC) de mai mulți lideri PSD de la nivel central şi din teritoriu. Ciolacu a vorbit din nou despre împărțirea puterii cu opoziția și a spus că președintele ar trebui să facă transparente costurile călătoriilor externe.
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok poze ilizibile despre care susține că sunt facturile zborurilor Nordis
Ciolacu, răspuns ironic când a fost întrebat de facturile pentru zborurile Nordis
George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”
Cătălin Drulă: Ceauşescu rânjeşte din iad când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere
Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație
Acord politic semnat de PSD-PNL-UDMR-minorităţi. Crin Antonescu, anunțat oficial candidatul coaliției
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu
Prima declarație a lui Ciolacu după ce a fost desemnat premier
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
„Am decis să-mi depun candidatura după o perioadă pe care românii nu și-au dorit-o în mod deosebit. În ultimii 20 de ani am avut 17 guverne. Așa au procedat foștii președinți, pentru a-și prezerva puterea”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a mai adăugat că vine în faţa românilor cu un „plan pentru România, un crez politic şi un angajament moral”.
„Planul pentru România şi crezul politic nu poate fi realizat decât împărţind puterea. (...) Trebuie să stăm la masă cu opoziţia. Nu poţi să ai un crez politic de a uni dacă nu ai capacitatea de a împărţi puterea”, a mai afirmat liderul PSD.
Întrebat despre impozitarea muncii, Marcel Ciolacu a spus că ”Sorin Grindeanu și Mihai Tudose vor detalia programul de guvernare. Au avut întâlniri cu toți partenerii sociale, sindicate și patronate. Înțeleg că au ajuns la o formă finală și o vor prezenta în perioada următoare. Trebuie să venim cu o reformă a administrației centrale și locale”.
El a spus că e susținătorul familiei tradiționale și a adăugat că va veni cu un plan demografic în care se va stipula că avortul trebuie să fie ultima opțiune pentru o femeie.
Marcel Ciolacu a venit și cu o critică la adresa președintelui Klaus Iohannis.
„Și eu cred că președintele României trebuie să dea explicații despre programul său, despre deplasări, ce a realizat în aceste deplasări și să spună transparent care au fost cheltuielile și care a fost câștigul acelor deplasări”, a mai spus Ciolacu.
Sâmbătă este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile prezidențiale.
Editor : Iulian Bîrzoi
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News