Ciolacu promite că inflația va scădea la 8% până la sfârșitul anului
Premierul Marcel Ciolacu promite că inflația va scădea și mai mult până la sfârșitul anului, până la 8%. Aceasta, după ce INS a anunțat o rată anuală a inflației de 9,4%. Este pentru prima dată în acest an când inflația scade sub două cifre.
„INS confirmă oficial că inflația a coborât la o singură cifră, 9,4%! După ce pandemia, liberalizarea ticăloasă a prețurilor la energie și gaze, criza energetică și războiul au împins inflația până la 16,8% în noiembrie anul trecut, iată că măsurile noastre de luptă contra inflației au avut succes”, a scris Ciolacu pe Facebook.
„Ne-am angajat în Programul de Guvernare că vom coopera cu BNR în lupta cu creșterea prețurilor și că vom reface puterea de cumpărare a românilor și competitivitatea companiilor strategice din economie și a IMM-urilor care produc aici, în România.
Schema de plafonare / reglementare la energie și gaze, măsura de plafonare a adaosului comercial la alimentele de bază, precum și pachetele consistente de stimulare economică și investiții publice sunt doar câteva măsuri gândite și implementate în lupta cu prețurile si reducerea importurilor”, a continuat el.
„Vom continua până la îndeplinirea angajamentului asumat în Programul de Guvernare – reducerea inflației la nivelul de 8% până în decembrie 2023”, a adăugat Ciolacu.
El susține că „obiectivul final al politicilor economice promovate de noi este creșterea nivelului de trai al populației, prin management macroeconomic sustenabil, lupta cu prețurile și producție, investiții și creare de locuri de muncă plătite decent aici, în România”.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News