Ciolacu, întrebat dacă va introduce taxe noi după alegerile din acest an: Va fi o reformă fiscală, nu înseamnă mai multe taxe
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, întrebat dacă românii ar trebui să se aștepte la taxe noi după alegerile din acest an, că va fi o reformă fiscală, iar asta nu înseamnă mai multe taxe. El a precizat că s-a făcut „o presiune imensă” asupra sa să mărească TVA, dar a refuzat.
Ciolacu a fost întrebat la sediul central al PSD dacă după cele patru rânduri de alegeri din acest an românii vor avea parte de noi taxe, mai ales că a fost amânată şi reforma fiscală.
„Va fi o reformă fiscală. O reformă fiscală nu înseamnă că vor fi introduse mai multe taxe. Eu ce am promis şi dumneavoastră şi românilor a fost faptul că o să fac digitalizarea ANAF după 30 şi ceva de ani când nimeni nu a făcut-o. Avem, în afară de bază, 12 module deja în implementare cu companii de renume în acest domeniu şi momentan avem încasările pe care le-am aşteptat. Cu adevărat am încurajat foarte mult investiţiile şi de aceea, chiar dacă a fost excedent pe ultima lună, încercăm să le ţinem într-un echilibru. Nu vorbim de noi taxe şi eu nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim ministru, cu toate că aveam un deficit lăsat de 6,8% şi era asumat unul de 5,7% şi am închis cu 5,6 - 5,5%. Am scos anumite excepţii”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres.
Premierul a adăugat că asupra lui s-a făcut o presiune imensă pentru a mări TVA.
„Vă spun un singur lucru, pe mine, ca şi prim-ministru, s-a făcut o presiune imensă ca să măresc TVA şi am refuzat acest lucru pentru că este total incorect iarăşi cei cu venituri să contribuie la acest efort comun. Nu este corect. (...) Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente. Asta ar duce la o creştere a inflaţiei. Când ai ajuns cu inflaţia în jur de 1% poţi să te gândeşti la anumite măsuri, pentru că e foarte rău să pici în partea cealaltă, dar acolo de obicei se acţionează în alte zone”, a precizat Marcel Ciolacu.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News