Live

Ciolacu e de acord cu o creștere de 15% a pensiilor, dacă e sustenabil: Să vedem dacă mărim anumite categorii cu un procent, minim 10%

Data publicării:
Președintele PSD Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi seară, că este de acord cu o mărire de cel puțin 15% a pensiilor, „dacă este totul sustenabil” și a vorbit despre posibilitatea ca anumite categorii de pensionari să primească un anumit procent, minimum 10%, „şi mergem pe urmă pe zonele vulnerabile”.

„Ce ştiu eu de la ministrul Finanţelor este că pentru o mărire de 10% a pensiilor, pe care o văd mai mult decât necesară, trebuie 11 miliarde lei. Acum se vorbeşte despre o mărire de 15%. Cu alte cuvinte, domnul prim-ministru şi poate Preşedintele României au mai multe informaţii decât mine de la Ministerul de Finanţe şi înseamnă că ne permitem o anvelopă de 16,5 miliarde, asta înseamnă peste 3 miliarde de euro să venim pentru mărirea de pensii şi este sustenabil. Mă bucură acest lucru.

Trebuie să vedem exact dacă mărim toate pensiile cu 15,5%, mărim anumite categorii cu un anumit procent, minimum 10% şi mergem pe urmă pe zonele vulnerabile.

Vă reamintesc că în România avem şi pensii de 70.000 lei, avem şi pensii de 1.200 - 1.500 lei. Avem şi pensii speciale. Cred că întreg pachetul trebuie discutat şi să vedem cât economisim prin legea privind pensiile speciale şi normal că nu ia nimeni acei bani acasă, îi direcţionăm către pensiile vulnerabile. Direcţionăm atenţia către mărirea pensiilor celor vulnerabili”, a declarat Marcel Ciolacu, joi la Craiova, după conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Dolj.

Președintele social-democraților a mai spus: „Nu am nimic împotrivă, dacă este totul sustenabil, să mergem cu pensii peste 15%”.

Ciolacu a făcut referire şi la necesitatea creşterii salariului minim pe economie, deoarece România a rămas printre singurele ţări care nu a făcut acest lucru, în contextul în care Germania a majorat de trei ori, până în prezent, salariul minim.

Anterior, acesta a spus că, de la primul anunț de intenție al ministrului muncii, Marius Budăi, de a mări pensiile, care ar fi fost contestat inclusiv în interiorul partidului, „între timp, şi PNL-iştilor le curge prin vene sânge pesedist”. El a mai spus că discuțiile pe acest subiect, precum și pe mărirea salariului minim, „nu se fac printr-un talcioc, prin presă, nu se fac când ne convine sau când vrem să ocupăm spaţiul public”.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, într-un interviu acordat Agerpres, că doar o creștere a pensiilor cu 10% poate fi sustenabilă din punct de vedere bugetar. El îl contrazice astfel pe premierul Nicolae Ciucă, care a anunțase o creștere a pensiilor cu 15%. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile. Bolojan preia șefia Senatului și renunță la Dezvoltare SURSE

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri