Cine sunt deputații care au ajutat PSD-ALDE să adopte Codul penal
Nouă deputaţi ai minorităţilor naţionale au votat, miercuri, pentru adoptarea Codului penal, care a trecut cu două voturi în plus faţă de minimum necesar de plenul Camerei, forul decizional.
Cei nouă deputaţi ai minorităţilor care au votat ”pentru” sunt: Adnagi Slavoliub, Csokany Petronela-Mihaela, Furic Iarco, Ibram Iusein, Ignat Miron, Popescu Mariana-Venera, Stoica Bogdan-Alin, Vasile Daniel şi Vexler Silviu.
De asemenea, deputatul PMP Adrian Mocanu a votat ”pentru”, iar Eugen Tomac a anunţat excluderea acestuia din partid.
Restul voturilor ”pentru” au aparţinut PSD şi ALDE.
PNL, USR şi PMP, cu excepţia lui Mocanu, au votat ”împotrivă”, iar UDMR s-a abţinut de la vot.
Proiectul de modificare a Codului penal a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Legea a fost adoptată cu 167 de voturi ”pentru”, 97 de voturi "împotrivă" şi 19 abţineri, în condiţiile în care erau necesare minimum 165 de voturi favorabile.
Sursa: news.ro
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News