Live

Cine este Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcția de comisar european

Data publicării:
Roxana Mînzatu. Foto: Guvernul României

Roxana Mînzatu, actual europarlamentar ales pe lista Alianței Electorale PSD-PNL din iunie 2024, este acum nominalizarea României pentru postul de comisar european, la propunerea premierului Marcel Ciolacu.

Mînzatu a menționat că: „de 20 de ani mă pregătesc pentru a reprezenta România la acest nivel”.

Cine este Roxana Mînzatu

Roxana Mînzatu, în vârstă de 44 de ani (s-a născut pe 1 aprilie 1980), conduce Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, cu rang de secretar de stat.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Executivului, Mînzatu a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative (specializarea Ştiinţe Politice, în limba Engleză) în cadrul Universităţii din Bucureşti (2002). Deţine un master în integrare europeană (2005) şi este absolventă a programului Public Leadership Credential at Harvard Kennedy School of Government (2022).

Mînzatu are o experienţă vastă în domeniul fondurilor europene, dobândită atât în mediul privat, în cel nonguvernamental, dar şi în funcţii publice. Din 2004, a fost consilier de integrare în Ministerul Integrării Europene, dar și consultant, manager de proiect şi formator în companii din Bucureşti, Bruxelles şi Braşov.

Potrivit CV-ului, Roxana Mînzatu a condus fundaţia Şcoala Română de Afaceri Braşov, a pregătit şi implementat proiecte cu finanţare europeană sau naţională pentru companii, administraţii publice locale, şi pentru organizaţii non-guvernamentale.

Roxana Mînzatu a ocupat şi poziţii de demnitate publică. A fost consilier judeţean PSD în Consiliul Judeţean Braşov în perioadele 2004-2008 și 2011-2012.

În perioada martie-octombrie 2009, a fost subprefect al judeţului Braşov.

În 2015, în funcția de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi, apoi, preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, Mînzatu a coordonat elaborarea şi implementarea strategiei de reformă a achiziţiilor publice şi a pachetului de legi ale achizitiilor publice.

A îndeplinit un mandat de deputat PSD Braşov, în perioada decembrie 2016-decembrie 2020, şi a fost Ministru al Fondurilor Europene în perioada 10 iunie-4 noiembrie 2019.

La alegerile din iunie 2024, Roxana Mânzatu a fost aleasă ca membră a Parlamentulu European pe listele Partidului Social Democrat (PSD).

Propunerea României pentru funcția de comisar european

Marcel Ciolacu a declarat în conferința de presă din data de 2 septembrie. „După şedinţa cu grupurile parlamentare am avut mai multe discuţii telefonice, acum voi merge la Guvern şi voi face nominalizarea pentru viitorul comisar European, în persoana doamnei Roxana Mînzatu, urmând ca ulterior să continui discuţiile cu preşedinta Comisiei, pentru a închide şi portofoliul. (...) E un portofoliu relevant pe care îl va reprezenta România". 

Întrebat despre faptul că, Nicolae Ciucă spunea că sunt soluții mai bune decât Roxana Mînzatu, și dacă a existat un acord în coaliție atunci când a fost făcut propunerea, dar și dacă președinte Iohannis și-a dat acordul, Ciolacu a răspuns: „Instituțional au avut loc aceste discuții. Eu cred că doamna Roxana Mînzatu este o persoană potrivită”.

După propunerea în funcția de comisar european, Roxana Mînzatu a povestit:

“De 20 de ani mă pregătesc pentru a reprezenta România la acest nivel. Activez în zona fondurilor europene din 2004, de când aveam Ministerul Integrării Europene şi vorbeam despre aderarea României la Uniunea Europeană, dar nu a fost în planul meu de carieră sau politic să ajung comisar european. Mi-am dorit să rămân conectată cu ţara”.

Întrebată cum a decurs dialogul cu Ursula von der Leyen, Preşedintele Comisiei Europene, Roxana Mînzatu a precizat:

”A fost o discuţie cordială, aşa cum aş fi făcut şi eu dacă urma să iau în echipă pe cineva. Şi-a dorit doamna von der Lyen ca, dincolo de CV, să vadă persoana, să o simtă, să înţeleagă care este dinamica cu acea persoană şi să vadă care este povestea. Am vorbit despre parcursul meu profesional şi politic. Evident, a avut întrebări despre poziţia de ministru al Fondurilor Europene şi ce am făcut în în 2019. Am povestit despre descentralizarea fondurilor europene pe care am lansat-o atunci”, potrivit News.ro.

Roxana Mînzatu ar putea fi a treia femeie care ocupă funcția de comisar european, consecutiv, după Corina Crețu (2014-2019) și Adina Vălean (2019-2024).

Momentan nu se cunoaște ce portofoliu va primi România.

Care sunt atribuțiile unui comisar european

Comisia Europeană este singura instituție a Uniunii Europene, care prezintă Parlamentului și Consiliului, în vederea adoptării, acte legislative prin care sunt protejate interesele cetățenilor și Uniunii Europene, în situații ce nu pot fi abordate eficient la nivel national.

Conducerea politică este alcătuită din 27 de comisari, câte unul din fiecare țară a Uniunii Europene, coordonată de Președintele Comisiei. Acesta din urmă decide care este domeniul politic (împarte portofoliile) de care răspunde fiecare comisar european ales.

Împărțirea portofoliilor presupune negocieri atât între statele membre, cât și între grupurile politice din Parlamentul European.

Candidatul prezidențial selectează ulterior vicepreședinți și comisari potențiali în urma sugestiilor primite din parte țărilor UE.

  • Candidatul prezidențial este nominalizat de liderii naționali în cadrul Consiliului European și ales pe baza rezultatelor obținute la alegerile pentru Parlamenul României.

Ulterior, fiecare candidat se prezintă în fața Parlamentului European, acolo unde își susține și explică viziunea.

Echipa formată din candidații nominalizați este supusă votului în Parlamentul European și, în cele din urmă, Consiliul European decide, cu majoritate calificată, numirea în funcție a comisarilor europeni.

Mandatul Comisiei actuale se încheie pe data de 31 octombrie 2024.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Apărarea TikTok, după ce Comisia Europeană a anunțat o investigație: „Eliminăm conținutul care încalcă regulile”

Comisia Europeană lansează o investigație oficială împotriva TikTok pentru interferența Rusiei în alegerile prezidențiale din România

Comisia Europeană acționează în justiție Marea Britanie din cauza restricțiilor post-Brexit privind circulația cetățenilor

TikTok a răspuns Comisiei Europene în legătură cu situația alegerilor prezidențiale din România. Ce va face CE

Partenerii noștri