Live

Toate candidaturile la congresul PSD, validate. Dragnea, ironic: Partidul e pe minus în sondaje

Data actualizării: Data publicării:

Comitetul Executiv al PSD a validat, vineri, candidaturile pentru funcţiile de conducere din partid, 24 de social - democraţi fiind interesaţi de o astfel de funcţie. Pentru postul de preşedinte executiv sunt trei candidaţi. Decizia finală va fi luată prin vot la Congresul din 10 martie, scrie News.ro.

Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

ACTUALIZARE 13:20. Liviu Dragnea a făcut declarații după ședința de la Parlament. Astăzi au fost câteva hotărâri adoptate, am propus colegilor să se aprobe și candidaturile care nu îndeplineau toate condițiile. Avem 24 de candidați aprobați. toți vor fi trecuți pe buletinele de vot”, a anunțat el.

Dragnea a mai spu că vor exista și observatori din partea candidaților.

De asemenea, liderul PSD a mai spus că nu a văzut nemulțumiți la CExN, dar că s-a propus să mai existe încă 100 de observatori, pe lângă cei 130, pentru numărarea voturilor, dar că nu există o încăpere atât de mare la Sala Palatului.

Liviu Dragnea a precizat că nu are temeri de fraudare a votului.

Liviu Dragnea a mai anunțat că, după congres, va fi convocat Consiliul Național al PSD și va propune ca Niculae Bădălău să dețină funcția de președinte al acestui consiliu.

Dragnea a vorbit și despre o nemulțumire a membrilor PSD, venită dintr-un sondaj lansat de USR, potrivit căruia partidul s-a prăbușit în sondaje.

Nu că a picat, a ieșit din sondaje. Dacă aveam congresul săptămâna viitoare cred că eram cu minus”, a răspuns, ironic, Dragnea.


ACTUALIZARE 13:00. Toate candidaturile depuse la congresul PSD au fost validate, inclusiv cele care nu îndeplineau condițiile, adică cele depuse de Nicolae Bănicioiu, Codrin Ştefănescu, Cătălin Rădulescu şi Ecaterina Andronescu, potrivit informațiilor Digi24. De asemenea, Daniel Florea a renunțat la candidatură și a lăsat loc tandemului Gabriela Firea-Robert Negoiţă.

ACTUALIZARE 12.25. Liderii sunt nemulţumiţi de procedura de înscriere în alegeri, dar şi de modul în care se va vota. Secretarul general adjunct al partidului, Codrin Ștefănescu, aduce în discuţie şi căderea în sondaje a partidului. Detalii AICI

ACTUALIZARE 12.15. Întrebat dacă astăzi vor fi validate toate candidaturile pentru congres, Dragnea a răspuns, potrivit News.ro, astfel: „N-am de unde să ştiu ce va face CEx, care e o structură democratică, dar o să încerc să-i conving pe colegii mei să le aprobe. Am înţeles că unul dintre candidaţi nu are nici măcar declaraţia de candidat, e doar un dosar. Dacă e cazul, aprobăm şi un dosar gol, ca să nu mai fie...”

„Eu propun. Eu m-am abţinut când s-a votat această condiţie, care a fost considerată de toţi colegii noştri o condiţie minimală, dar pentru a nu fi discuţii o să încerc să-i conving ca toată lumea să candideze, să nu luăm şansa unor mari personalităţi să ajungă în conducerea PSD”, a mai declarat liderul PSD, citat de News.ro.

Întrebat de ce simte nevoia să fie reconfirmat la congres, Dragnea a replicat: „Dar cine v-a spus că simt nevoia? Aţi văzut la mine aşa, o nevoie?”

El a spus că există rezoluţii de susţinere a sa de la toate organizaţiile judeţene, deci nu mai este nevoie şi de un vot.

Întrebat dacă se va vedea influenţa sa în votul pentru preşedintele executiv, liderul PSD a răspuns: ”Nu. Dacă se va vedea ceva, se va vedea respectul, influenţa nu”.

”Doamna Dăncilă împreună cu celelalte nouă doamne din BPN sunt sigur că vor aduce mai mult echilibru şi mai multă armonie. Nouă doamne - opt vicepreşedinţi plus preşedinta organizaţiei de femei. Dacă va fi aleasă doamna Dăncilă, vor fi zece femei în BPN”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea a susţinut că Viorica Dăncilă va avea timp să se ocupe şi de Guvern, şi de partid.

Întrebat de câţi ani va fi mandatul celor care vor fi aleşi sâmbătă, liderul PSD a replicat: ”Aşa cum scrie în statut”.

El a precizat că nu va prezenta în CEx rezoluţiile care urmează să fie adoptate în congres.

ACTUALIZARE 11.45.  „Eu ştiam că doar Traian Băsescu a vrut să omoare acest partid şi sper să nu fie şi colegi din interior. Partidul ăsta a fost unit şi a rămas fidel principiilor social-democrate de la înfiinţare. Nu am avut aşa sincope, nici măcar îndoctrinate cum au avut alte partide din România. Dar cred că PSD nu ar trebui să urmărească modelele de succes, de exemplu, al PDL”, a declarat Nicolae Bănicioiu, citat de News.ro.

Întrebat ce părere are despre faptul că liderul PSD o susţine pe Viorica Dăncilă, Bănicioiu a precizat că Liviu Dragnea îi susţine pe toţi membrii oneşti de partid.

„Liviu Dragnea susţine toţi membrii oneşti de partid. Eu sunt un membru onest de partid. Săptămâna asta o susţine pe Viorica Dăncilă, săptămâna trecută avea altă părere. Deci Liviu Dragnea este tot un membru de partid, ca şi mine, şi are tot un vot”, a spus Băncioiu.

De asemenea, întrebat dacă a primit mesaje de susţinere de la alţi membri PSD, Bănicioiu a spus că sunt prieteni pe holuri, însă la CEx nu se afişează împreună ca să nu îi pună în situaţii dificile.

„Şi pe holuri suntem foarte buni prieteni. Aici nu au voie, să nu îi vadă conducerea. Eu nu vreau să îi vadă domnul Dragnea sau alţi colegi din conducere că se afişează cu mine. Vreau doar să mă voteze. Oamenii nu se feresc, nu vreau eu să îi pun în situaţii dificile”, a explicat Bănicioiu.

El s-a plâns de modul în care este organizat Congresul, spunând că i-a aşteptat, înainte de CEx, foarte mult timp pe organizatori, care au întârziat. Bănicioiu se întreabă cât de serioasă este organizarea.


Potrivit listei oficiale, pentru funcţia de preşedinte executiv şi-au depus candidaturile Ecaterina Andronescu, Nicolae Bănicioiu şi Viorica Dăncilă.

De asemenea, pentru funcţia de secretar general şi-au depus candidatura Marian Neaşcu şi Codrin Ştefănescu.

Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, pentru Regiunea Bucureşti  - Ilfov sunt candidaţi  Gabriela Firea, Robert Negoiţă şi Daniel Florea, iar pentru Regiunea Sud-Vest Lia Olguţa Vasilescu şi Paul Stănescu.

În Regiunea Muntenia candidează pentru funcţia de vicepreşedinţi  Roxana Mânzatu, Adrian Ţuţuianu, Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu.

În Regiunea de Sud - Est candidează Lucreţia Roşca şi  Marian Oprişan, în timp ce în Nord - Est sunt Carmen Dan şi Gabriel Vlase.

Pentru partea Nord - Vest sunt susţinuţi Doina Pană şi Gabriel Zetea, în Vest Natalia Intotero şi Mihai Fifor, iar în Regiunea Transilvania - Centru sunt Roxana Mânzatu, Bogdan Trif.

Scandal în PSD - reguli contestate

Probleme ar putea fi înregistrate în cazul validării candidaturilor lui Nicolae Bănicioiu, Codrin Ştefănescu, Cătălin Rădulescu şi al Ecaterinei Andronescu, aceştia neavând susţinerea unor organizaţii pentru a candida. Ei au şi criticat modul de organizare a Congresului şi condiţiile impuse pentru a putea candida.

În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că este o minciună ce spun unii referitor la faptul că acest Congres este organizat pentru a primi funcţii cei care îi sunt apropiaţi lui şi pentru "a scăpa" de cei care îl critică. De asemenea, referitor la afirmaţiile unor lideri PSD care critică actuala conducere, Liviu Dragnea spune că şi ei fac parte din ea şi că "toată lumea vorbeşte peste tot, este o întrecere foarte dură în declaraţii".

Întrebat dacă el va avea ultimul cuvânt în ceea ce priveşte candidaţii la Congres, acesta a spus: "Ultimul cuvând îl va avea CEx”.

Referitor la declaraţia vicepreşedintelui Ecaterina Andronescu, care a afirmat că la acest Congres nu era nevoie de alegeri, ci de discuţii despre proiectul de ţară, Dragnea a întrebat de ce mai candidează aceasta la funcţia de preşedinte executiv.

“Da, văd că se concentrează foarte mult pe proiectul de ţară în ultimele săptămâni, dar startul proiectului va fi prezentat la Congres. Cele două argumente pentru alegeri au fost susţinute de o majoritate covârşitoare, 4-5 excepţii din tot CExN, şi anume o repartizare total echilibrată pe teritoriul ţării a conducerii centrale şi o paritate între bărbaţi şi femei. Dacă nu suntem de acord cu nişte alegeri, de ce candidăm? Şi atunci eu zic că e bine să candidăm”, a spus liderul social-democraţilor.

De asemenea, întrebat despre declaraţiile membrilor PSD care critică întreaga conducere, Liviu Dragnea a spus că aceştia fac parte din conducere.

"Întregii conduceri din care fac parte şi ei. Iertaţi-mă, toate deciziile au fost luate împreună, cine e epurat? În ceea ce priveşte punctele de vedere, toată lumea vorbeşte peste tot. Este o întrecere foarte dură în declaraţii”, a spus el.

Liderul PSD a spus că nu ştie cât de bine le face "acest scandal exagerat” celor din partid care critică deciziile luate de conducere, afirmând că ar trebui să se gândească la binele PSD de care zic tot ei că sunt “foarte preocupaţi".

"Dacă mi-aduc aminte, tot dumnealor susţineau şi susţin în continuare ideea de democraţie internă. Unul dintre principiile fundamentale este votul. În Comitetul Executiv s-a aprobat printr-un vot covârşitor această decizie. Eu le spun foarte simplu, neştiind ce au depus, dacă au depus şi pentru ce au depus, ce funcţii, că în Comitetul Executiv de mâine se aprobă orice dosar de candidatură sau se respinge, pentru că asta este procedura utilizată de acest partid. Nu ştiu cât de bine le face lor acest scandal exagerat, dar cred că ar fi bine să se gândească şi la partidul de care zic că sunt foarte preocupaţi", a afirmat Dragnea.

Conform Statutului PSD, Congresul Extraordinar se convoacă pentru exercitarea atribuţiilor statutare, precum şi pentru următoarele situaţii: în cazul organizării alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidenţiale, la termen sau anticipate, pentru pregătirea acestora sau evaluarea rezultatelor; pentru modificarea Statutului PSD sau a Programului Politic al partidului, în situaţii deosebite.

Citiţi şi:

Reacția lui Liviu Dragnea după dezvăluirea că este anchetat în Brazilia 

Dragnea îi răspunde lui Oprea: „Nu credeam că poate să facă o asemenea greșeală”

Un congres pierdut de PSD

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri