Live

Cererea de efectuare a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la Senat

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Solicitarea de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, formulată de Parchetul General, la sesizarea DNA, a ajuns la Senat. Informaţia a fost confirmată, joi, pentru Agerpres, de vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După prezentarea solicitării în Biroul permanent al Senatului, care se va reuni cel mai probabil luni, aceasta va fi înaintată Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere ce va fi transmis plenului, cel în măsură să încuviinţeze sau să respingă solicitarea.

Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, se arată într-un comunicat al DNA.

Citiți și

Precizările DNA despre dosarul lui Tăriceanu: Ar fi primit mită 800.000 de dolari de la o firmă austriacă

Firma austriacă ce a plătit mită lui Călin Popescu Tăriceanu ar fi Fujitsu Siemens Austria

Cum se apără Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, lider al ALDE, a declarat miercuri că Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft în timpul mandatului său de premier, precizând că nu a primit nicio comunicare oficială referitoare la începerea urmăririi penale într-un dosar al DNA care să-l vizeze.

„În legătură cu informaţiile vehiculate de presă, referitoare la presupuse ilegalităţi în dosarul Microsoft, menţionez: Pe timpul mandatului meu de prim-ministru, Guvernul nu a efectuat nicio plată în contul licenţelor Microsoft; Hotărârile de Guvern care au fost adoptate în acea perioadă au avut drept scop inventarierea licenţelor Microsoft folosite în instituţiile publice; Reamintesc că acest contract a fost semnat şi pus în aplicare, în baza unei Hotărâri de Guvern adoptată în 2004”, a afirmat Tăriceanu, într-un comunicat.

În opinia sa, „asistăm la un alt produs Fabrica DNA de dosare”.

„Este ciudat faptul că, la peste 10 ani de la terminarea mandatului şi la 3 ani după prima vehiculare a numelui meu în acest dosar, se reia această temă pe care o consider o reacţie în plus faţă de atitudinea mea de combatere a abuzurilor şi exceselor din justiţie. Demersurile mele, în mod evident, deranjează pe cei care au acaparat în mod ilegitim puterea în Statul Român. Având în vedere dosarul de mărturie mincinoasă în care am fost achitat, pare că din nou asistăm la un alt produs Fabrica DNA de dosare”, a adăugat Tăriceanu.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în dosarul în care era acuzat că a luat mită 800.000 de euro

Adrian Năstase își recuperează pensia specială. Parlamentul, obligat să îi plătească și banii din urmă

Tăriceanu, achitat definitiv într-un dosar de abuz în serviciu

Călin Popescu Tăriceanu, achitat într-un dosar de abuz în serviciu şi complicitate la uzurpare de calităţi oficiale

Partenerii noștri